Kabbalah XIX

XIX. Marea Opera kabbalistica

Termenul de “Mare Operă” nu se regăseşte în literatura Kabbalei tradiţionale dar este un termen care poate fi asociat cu ideile kabbalistice tradiţionale. Cele două idei ce vizează Marea Opera sunt:

Universul în care trăim nu este precum ar trebui să fie. Este oarecum “depreciat” şi numai un efort conştient şi deliberat din partea voinţei îl va restitui la starea sa iniţială.

Marea Operă este încercarea de a repara această depreciere şi ea se fundamentează în două părţi. Prima parte este păstrarea cunoaşterii şi a tehnicii care le permite fiinţelor umane să îşi trezească şi să îşi recupereze cunoaşterea adevăratei lor naturi. A doua parte este reprezentată de efortul deliberat de a restaura lumea la stadiul la care ar fi trebuit să fie.

Spleculaţiile kabbalistice încep cu povestea biblică a lui Adam şi a Evei în Grădina Edenului. Povestea nu trebuie interpretată literal; ea este de obicei luată drept o alegorie ce trebuie interpretată în interiorul contextului şi a ideilor kabbalistice generale privind Creaţia. Grădina reprezintă creaţia aşa cum ar trebui să fie, Creaţia aşa cum a fost înainte de Cădere. Înainte de Cădere, Adam şi Eva erau conştienţi, dar nu prezentau o conştiinţă de sine – ei nu ştiau că erau goi. Păcatul lui Adam şi al Evei a constat în a mânca din Arborele Cunoaşterii Binelui şi a Răului, şi făcând asta ei au devenit conştienţi de sine. Ei au înţeles ceea ce au făcut, s-au speriat şi s-au ascuns de Dumnezeu. Drept urmare, Dumnezeu le-a făcut haine din piei de animale pentru a-i acoperi şi ei au fost alungaţi din Grădina Edenului. Întoarcerea în Eden şi Copacul Vieţii le-au fost interzise.

În povestea biblică se menţionează doi arbori în grădină: Arborele Vieţii şi Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului. Pentru unii kabbalişti, Arborele Vieţii şi Arborele Cunoaşterii formau un singur arbore, înainte ca Adam şi Eva să ia fructul. Luarea fructului a cauzat separarea acestora. Arborele Vieţii a devenit Pilonul din dreapta al Arborelui sephirothic şi Arborele Cunoaşterii a devenit Pilonul din stânga. Astfel, Arborele Vieţii pe care noi îl observăm acum, nu este arborele original dinainte ca fructul să fie cules. Păcatul lui Adam a fost păcatul separării, păcatul creării şi diviziunii între cunoaştere şi viaţă.

Povestea biblică poate fi interpretată şi ca povestea creşterii conştiinţei de sine. A existat un timp când oamenii trăiau fără conştiinţă de sine, printre animale, un timp în care oamenii “erau” animale şi acea stare a fost schimbată de creşterea conştiinţei de sine.

Natura exactă a Marii Opere nu este simplă de explicat.

În primul rând ar trebui unit ceea ce a fost separat şi primul loc de unde trebuie să începem este propria noastră natură. Când cineva reuneşte elementele unei fiinţe atunci acela devine capabil de a transmite, de a acţiona drept agent între ce e deasupra şi ce e dedesubt. Aceasta este o idee kabbalistică importantă. Scopul Kabbalei nu este o misiune personală pentru auto-realizare; el este o decizie conştientă de a juca un rol în a uni înaltul şi josul, nu numai în cineva ci, mult mai important, în lume. Dacă natura esenţială a lui Dumnezeu este de a da, atunci cineva care numai primeşte şi nu dă nu poate fi precum Dumnezeu sau să înţeleagă natura lui Dumnezeu. Pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu nu trebuie doar să primeşti dar să şi dai într-o măsură directă.

Există o tradiţie care afirmă că Kether şi Malkuth joacă un rol complementar în susţinerea Arborelui Vieţii. Atât timp cât Malkuth doar primeşte de la Kether şi nu oferă înapoi, nu este precum Dumnezeu. Odată ce Malkuth începe să returneze ceea ce primeşte de la Kether, un continuu impuls şi reflexii vor fi create, el va deveni precum Dumnezeu şi îl va înţelege pe Dumnezeu. Este rolul nostru, în calitate de creaturi ale materiei să creăm o punte şi să facem creaţia conştientă de sine.

În Kabbala ebraică, acest proces se numeşte “tikkun” sau reintegrare şi este cel mai bine cunoscut din opera lui Isaac Luria. Scholem afirma:

“Obiectul activităţii umane, care este desemnat să completeze lumea este tikkun, este restaurarea lumii lui Asiyyah în locul ei spiritual, completa sa separare de lumea kelippoth-urilor, şi căpătarea unei stări permanente, binecuvântate de comuniune între fiecare creatură a lui Dumnezeu pe care kelippoth-urile nu vor fi capabile să o deprecieze sau să o opreasca.”