Kabbalah II

II. Considerente istorice şi fundamente

De unde vine această doctrină misterioasă?
Cuvântul “Kabbalah” înseamnă “tradiţie”. Există multe variante care exprimă acest înteles, cele mai populare fiind Kabalah şi Qabalah, dar sunt întâlnite şi variante precum Cabala, Qabbalah, Qabala, Kaballa, etc.
Dacă Kabbalah înseamnă “tradiţie”, atunci miezul acestei tradiţii a fost încercarea de a pătrunde înţelesurile Bibliei, care a fost luată drept cuvântul, destul de ascuns, al divinităţii.
Istoria ipotetică a Kabbalei, defapt a legendelor ce iniţiază corpusul de concepte şi tendinţe spirituale începe odată cu Moise şi perioada Patriarhilor. Dar ca istorie concretă, Kabbalah îşi are rădăcinile mult după punctele de reper prezentate mai sus.
Se ştie că Moise fusese iniţiat în templele egiptene şi astfel, Kabbalah ar fi parvenit iudeilor pe filiera egipteană.
Dacă am încerca să surprindem cadrul socio-cultural şi istorico–geografic în care Kabbala şi-a format bazele sale temeinice, putem spune că, începând cu secolul al XIII-lea, Provenţa nu a fost numai locul unde se manifestase marea renaştere culturală ebraică din secolul al XII-lea dar şi o zonă de tensiuni religioase unde era atacată cu violenţă atât erezia religioasă – catharismul – cât şi panteismul filosofic.
Cele mai vechi documente, situate între anii 100 şi 1000 e.n., vădit kabbalistice, descriu încercări ale misticilor “Merkabah” să pătrundă în cele şapte mari Săli (Hekaloth) ale creaţiei şi să atingă Tronul–Car (Merkabah) al divinităţii. Aceşti mistici foloseau metode ce se regăsesc şi în şamanism şi în alte practici ascetice (postul, incantaţii, rugăciuni, anumite posturi corporale). Ei se foloseau de toate acestea pentru a induce stări de transă în care ei luptau, la propriu, şi îşi croiau cale, înfruntând sigilii şi diferiţi gardieni, pentru a atinge starea extatică în care ei îl vedeau pe Dumnezeu. Unul din documentele foarte importante ale Kabbalei, Sepher Yetzirah, apare ca avându-şi originile în această perioadă.
Începând cu Evul Mediu, au început să apară o serie de implementări teosofice în sistemul spiritual al Kabbalei. În primul rând au apărut descrieri ale “proceselor” din interiorul divinităţii şi o înaltă concepţie esoterică asupra creaţiei, văzută ca proces în care Dumnezeu se manifesta într-o serie de emanaţii. Această doctrină a “sephiroth-urilor” poate fi găsită într-o formă rudimentară în “Yetzirah”, dar odată cu publicarea carţii “Bahir”, ea a căpătat o forma care nu se deosebeşte cu mult de cea din ziua de astăzi.
Unul dintre personajele interesante ale acelei perioade a fost Abraham Abulafia, care credea că Dumnezeu nu poate fi descris sau conceptualizat folosindu-se simbolurile banale şi a folosit alfabetul ebraic ca suport pentru meditaţiile sale care durau ore întregi până la atingerea stării extatice.
Probabil cel mai cunoscut document kabbalistic “Sepher ha Zohar”, a fost publicat de Moses de Leon, un evreu spaniol, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. “Zoharul” este o serie de documente separate acoperind o gamă largă de subiecte, de la comentarii vers cu vers ale Pentateuhului, la descrieri teosofice destul de abstracte ale proceselor din interiorul lui Dumnezeu. “Zoharul”a fost larg răspândit şi citit şi a avut şi are o mare influenţă în lumea iudaică.
O nouă treaptă de dezvoltare în Kabbalah a constituit-o şcoala mistică de la Safed, condusă de Moses Cordovero şi Isaac Luria. Luria a fost un lider carismatic care a exercitat un control aproape total asupra existenţei acestei şcoli şi a rămas în istorie fiind considerat ca şi sfânt.
De-a lungul secolelor XVI şi XVII, iudaismul ca întreg a fost influenţat puternic de Kabbalah. Astfel, Kabbalah iudaică cuprinde o listă vastă de lucrări care, în majoritatea lor au rămas în ebraică, nefiind traduse.
O tendinţă importantă, ce apoi s-a structurat şi concluzionat într-o nouă formă de Kabbalah s-a dezvoltat odată cu Kabbalah iudaică. Este vorba de adoptarea Kabbalei de către mulţi mistici creştini, magicieni şi filosofi. Filosofii renaşterii precum Pico della Mirandola erau extrem de familiari cu Kabbalah şi au combinat-o cu gnosticismul, pitagoreanismul, neoplatonismul şi hermeticismul formând un fel de bulgăre de zăpadă care continua să atragă tradiţii odată cu rostogolirea sa de-a lungul secolelor. Putem afirma cu acurateţe că începând cu Renaşterea, fiecare magician sau filosof ocult de seamă, a deţinut cunoştinţe temeinice de Kabbalah.
Încă nu este clar în ce mod a fost implicată Kabbalah în tehnicile magiei ritualice, sau dacă a fost implicată, sau dacă aceste ritualuri au fost păstrate, în paralel, în sânul iudaismului, dar este evident că majoritatea documentelor existente legate de magia ceremonială au o origine iudaică. Cel mai important text magic medieval este “Cheia lui Solomon”. Acest document conţine elementele magiei ritualice clasice – nume ale puterii, cercul magic, ustensile ritualice, consacrare, evocare a spiritelor, etc. Nimeni nu cunoaşte cu exactitate cât de vechi este acest document dar există unele banuieli că el adăposteşte tehnici care datează dinaintea domniei biblice a lui Solomon.
Combinarea Kabbalei non-iudaice cu magia ritualică a fost păstrată vie, în afara iudaismului, până în prezent cu toate că a suferit, de-a lungul timpului influenţele “grele” ale hermeticismului, gnosticismului, neo-platonismului, rosicrucianismului, creştinismului, tantra, şi altele. Cele mai importante influenţe “moderne” sunt magicianul francez Eliphas Levi şi Ordinul magic englez “Golden Dawn” (Zorii Aurii). Cel puţin doi dintre membrii acestui ordin, S.L. Mathers şi A.E. Waite erau kabbalişti cunoscuţi şi alţi trei membrii ai aceluiaşi ordin au popularizat Kabbalah – Aleister Crowley (care oricare i-ar fi renumele, mai presus de toate a fost un bun kabbalist), Israel Regardie şi Dion Fortune.
Din nefericire, un efect secundar al ordinului “Golden Dawn” este acela că, pe când Kabbalah constituie o parte importantă a “Lecturilor de Cunoaştere” (Lecţii structurate), ritualurile acestui ordin nu sunt decât un sincretism şi un ghiveci de simbolism în care Kabbalah joacă un rol minor sau mai degrabă nominal. Aceasta a condus la tendinţa de a privi Kabbalah mai degrabă ca o disciplină teoretică şi intelectuală decât ca un sistem mistico-magic puternic şi de sine stătător.