Kabbalah VII

VII. Geneza Kabbalistica – Fulgerul de Lumină

La început a fost “Ceva”…sau “Nimic”. Nu contează cu adevărat ce termen folosim, deoarece ambele sunt egale, fără înţeles, în acest context. “Nimic” este probabil, termenul mai potrivit dintre cele două, deoarece putem folosi “Ceva” în paragraful următor. Kabbaliştii numesc acest “Nimic” “En Soph” care literal, înseamnă “fără sfârşit” sau infinit, şi înţeleg prin acesta un Dumnezeu – în – sine – însuşi, ascuns şi nemanifestat.
În afară de acest indescriptibil şi de neînţeles “Nimic”, vine “Ceva”. Probabil acestui moment, în Kabbalah, i-au fost dedicate mai multe cuvinte decât oricărui alt moment. Un punct s-a cristalizat în En Soph. Aşa a aparut acest “Ceva”.
În unele versiuni ale acestei poveşti, En Soph, “s-a contractat” pentru “a face loc” creaţiei (teoria lui Isaac Luria despre Tsimtsum). Nu o să detaliem şi să dezbatem această teorie aici, ci o să reţinem imaginea de punct cristalizat ca fiind suficientă. Acest punct a fost coroana creaţiei, sephira Kether şi în interiorul acesteia, era conţinut tot potenţialul nerealizat încă al creaţiei.
Un aspect a lui Kether este forţa pură, creativă a lui Dumnezeu, care izbucneşte în creaţie precum o explozie de gaz fierbinte, ce ţine un balon cu aer cald în aer. Kabbaliştii sunt aproape siguri despre asta. Creaţia nu s-a întâmplat doar atunci demult – ea se întâmplă tot timpul, şi fără forţă pentru a o susţine creaţia se va sparge precum un balon. Aspectul de forţă din interiorul lui Kether este sephira Chokhmah şi poate fi gândită ca voinţa lui Dumnezeu, deoarece fără ea, creaţia va înceta să “fie”, să “devină”, să existe, să schimbe, să evolueze. Distincţia experimentală între Kether, punctul emanaţiei şi Chokhmah, revărsarea creatoare este indefinibilă, dar unele diferenţe sunt prinse în frazele: “Eu sunt” şi “Eu devin”.
Forţa, de sine stătătoare, nu acumulează nimic, ea are nevoie să fie conţinută, şi analogia cu balonul este bine venită din nou. Chokhmah conţine în interiorul ei necesitatea lui Binah, Mama Formei. Autorul Zoharului face frecvent uz de polaritatea sexuală drept metaforă, pentru a descrie relaţiile dintre forţă şi formă, milă şi severitate (deasemenea, cele mai evidente metafore sexuale sunt folosite pentru mariajul dintre Microprosopus şi mireasa sa, Regină şi Mamă Inferioarş, sephira Malkuth). Sephira Binah este Mama Formei; forma există în interiorul lui Binah, ca potential, nu ca o actualizare, precum un pântec conţine potenţialul unui copil. Fără posibilitatea formei, nici un lucru nu ar fi distinct faţă de altul; ar fi posibil să distingem între lucruri, imposibil să avem individualitate, identitate sau schimbare. Mama Formei conţine potenţialul formei în interiorul pântecului ei şi dă naştere formei, când un impuls creativ, trece Abisul spre Pilonul Forţei şi emană prin sephira Chesed. Din nou avem idea “devenirii”, a curgerii enegiei creative, dar la un nivel mai jos. Sephira Chesed este punctul la care forma devine perceptibilă minţii, ca o respiraţie, o idee, o viziune, acea “Eureka!”, momentul imediat anterior acelui “Ştiu!”. Chesed este acea calitate a inspiraţiei înnăscute.
Nici o schimbare nu survine uşor, precum punctează Cordovero “totul doreşte să rămână precum este”. Creaţia formei este echilibrată în sephira Gevurah, prin conservarea şi distrugerea formei. Orice impuls al schimbării este canalizat prin Gevurah şi dacă ceva nu se opune, nu îi opune rezistenţă, atunci ceva va fi distrus. Dacă vrei să faci hârtie trebuie să tai un copac. Dacă vrei să aboleşti scalvia trebuie să distrugi cultura care o perpetuează. Dacă vrei să schimbi mintea cuiva trebuie să distrugi credinţele acelei persoane privind materia în cauză. Sephira Gevurah este calitatea judecăţii stricte care opune schimbare, distruge nefamiliarul şi corespunde în multe feluri unui sistem imun în interiorul corpului lui Dumnezeu.
Trebuie să existe un echilibru între creaţie şi distrugere. Prea multă schimbare, prea multe idei, prea multe lucruri se întâmplă prea rapid şi capătă trăsăturile haosului. Deasemenea, prea puţine schimbări, nici o idee nouă, prea multă formă şi structură şi protocol pot sufoca. Trebuie să fie un echilibru care să “contureze un sens” şi această “idee de echilibru” sau a “conturării sensului” este exprimată în sephira Tiphereth. Este o moralitate instinctivă şi nu este o prezentă înnăscută în specia umană. Nu este bazată pe norme culturale. Unii o au, altora le lipseşte cu desăvârşire. Nu se poate descrie în detaliu fiindcă este individuală şi peculiară, dar cei ce o posedă au o calitate naturală a integrităţii judecăţii, un sens instinctiv al dreptăţii, justiţiei şi compasiunii şi o putere de voinţă de a lupta sau de a suferi în apărarea acelui sens al justiţiei. Tiphereth este o sephiră paradoxală, în mulţi oameni, ea pur şi simplu nu este acolo. Ea poate fi dezvoltată, şi aceasta este una din cerinţele iniţierii, dar pentru mulţi oameni, Tiphereth este o cameră cu nimic în ea.
Trecând către Gevurah pe Pilonul Formei şi găsindu-şi calea prin filtrul moral al lui Tiphereth, un impuls creativ, capătă energie, încă o dată, pe Pilonul Forţei, către sephira Netzach, unde energia “devenirii” îşi găseşte expresia finală în forma “cerinţelor vitale”. De ce ne-ar păsa de viaţă? De ce ne-am face probleme? Ce este ceea ce ne face să facem ceva? Un artist poate avea o viziune asupra unei opere de artă, dar, de fapt ce îl împinge pe artist să picteze, să sculpteze sau să scrie? De ce ne dorim competiţia şi să învingem? De ce ne pasă de ce li se întâmplă celorlalţi? Sephira Netzach exprimă necesităţile vital–creative, de bază, într-o formă pe care o recunoaştem drept porniri, sentimente şi emoţii. Netzach este pre–vrebal; întreabă un copil de ce îşi doreşte o jucărie şi răspunsul său va fi “Doar o vreau”. “Dar de ce?” întrebi tu, întrebându-te de ce el nu vrea mult mai “sensibila” jucărie pe care tu o aveai în minte. “De ce nu o vrei pe aceasta de aici?” “Pur şi simplu, nu. O vreau pe aceea.” “Dar ce este aşa de bun la aceea?” “Nu ştiu ce să spun, pur şi simplu îmi place.”
Această conversaţie nu este ficţiune şi este, în quintesenţă Netzach. Structura Arborelui Vieţii afirmă că forţele de bază ale pornirilor care ne caracterizează comportamentul sunt pre–verbale şi non–raţionale; oricine care a încercat să schimbe natura de bază sau credinţele altei persoane prin forţa argumentelor raţionale va ştii aceasta.
După Netzach mergem către sephira Hod, să obţinem ultima noastră încărcătură de Formă. Întreabă un copil de ce vor ei ceva şi el îţi va spune: “Pur şi simplu”. Întreabă un adult şi vei obţine o listă întreagă de motive. Trăim în interiorul unei culturi unde este important (chiar esenţial) să ne motivăm fiecare acţiune pe care o facem, şi Hod este sephira formei unde este posibil să dăm formă doleanţelor iar termenii motivelor şi explicaţiilor. Hod este sephira abstractizării, raţiunii, logicii, limbajului şi comunicării şi o reflecţie a Mamei Formei în mintea umană. Avem o capacitate înnăscută de a abstractiza, de a merge imediat de la particular la general, şi avem o capacitate înnăscută de a comunica aceste abstractizări folosind limbajul şi ar trebui să fie clar de ce traducerea alternativă a lui Binah este “Inteligenţa”; Binah este “inteligenţa lui Dumnezeu”, şi Hod sprijină ceea ce recunoaştem în general drept inteligenţa în oameni – abilitatea de a prinde abstractizări complexe, raţiunea lor şi articularea acestei înţelegeri folosind unele înţelesuri ale comunicaţiei.
Sinteza dintre Hod şi Netzach pe Pilonul Conştiinţei este sephira Yesod. Yesod este sephira interfeţei, şi comparaţia cu o periferică a unui computer este una excelentă. Yesod este câteodată numită “Receptacolul Emanaţiilor”, şi ea face legătura dintre emanaţiile tuturor celor trei piloni şi sephira Malkuth şi, prin Yesod, ultima formă abstractă a “ceva” se transformă în materie. În Yesod, Forma, nu mai este abstractă, ea este explicită, dar nu încă individuală – ultima calitate este rezervată pentru Malkuth, singură. Yesod este precum materia topită într-o fabrică de sticlă – topirea este o realizare a ideii abstracte de “sticlă”, atât cât ea poate să exprime forma unui design particular de sticlă, în cel mai mic detaliu, dar nu este ea însăşi o sticlă individuală.
Ultima etapa în proces este sephira Malkuth, unde Dumnezeu devine carne şi fiecare formă abstractă este realizată, în “lumea reală”. Este mult de spus despre aceasta, dar o păstram pentru mai tarziu.
Întregul proces pe care l-am descris este numit Fulgerul. Fulgerul parcurge sephiroth-urile astfel: Kether, Chokhmah, Binah, Chesed, Gevurah, Tiphereth, Netzach, Hod, Yesod, Malkuth şi dacă urmărim cursul acesta pe diagrama Arborelui, vom vedea ca are o forma de zig- zag, o formă de fulger. Sephiroth-urile sunt numerotate în funcţie de ordinea lor în Fulger. Kether este 1, Chokhmah este 2 şi tot aşa.

Fulgerul de Lumina

În “Sepher Yetzirah”, se afirmă, în legătură cu sephiroth-urile:
“Când te gândeşti la cele zece sephiroth, acoperă-ţi inima şi pecetluieşte-ţi dorinţa buzelor tale de a le anunţa divinitatea.
Trezeşte-ţi mintea. “Ar trebui ca ea să scape prinsorii tale, să iasă şi să o aduci înapoi, sub controlul tău. Precum a fost spus: “Şi vietăţile au fugit şi s-au întors precum apariţia unui fulger de lumină”, în aceeaşi manieră a fost Legământul creat”
Citatul din interiorul citatului provine din Ezechiel 1:14, un text care a inspirat un număr mare de speculaţii kabbalistice timpurii şi este probabil că Fulgerul de Lumină, astfel descris, este una dintre cele mai timpurii componente ale ideii de emanaţie sephirothică.
Fulgerul de Lumină descrie procesul creativ, începând cu Dumnezeu, necunoscutul, nemanifestatul, ascunsul şi continuându-l prin zece stadii distincte, către o schimbare în lumea materială. Poate fi folosit pentru a descrie “orice” schimbare – aprinderea unui chibrit, scărpinatul în nas, plimbatul câinelui. Deoarece Fulgerul de Lumină poate fi folosit pentru a înţelege procesul intern prin care lumea materială a simţurilor se schimbă şi evoluează, el fiind o cheie către practica lucrărilor magice.
Putem continua ideea afirmând că această cheie către înţelegerea naturii noastre spirituale nu aparţine spiritualităţii empirice, unde ea ar rămâne inaccesibilă, ci aparţine rutinii şi lucrurilor neînsemnate din viaţa de zi cu zi. Totul este egal “spiritual”, egal “divin”. Fulgerul de Lumină se opreşte în Malkuth şi poate fi urmat, în sens invers, de-a lungul căilor ascunse ale Creaţiei până când se ajunge iar la sursă.