Kabbalah XIII

XIII. Daath si Abisul

“Când priveşti în abis, abisul priveşte şi el, în tine”

Nietzsche

“Nimicul zace încolăcit în adâncul fiinţei, ca un vierme”

Sartre

În Kabbalah modernă există o noţiune bine dezvoltată despre un Abis între cele trei sephiroth superioare adică, Kether, Chokhmah şi Binah şi cele şapte sephiroth inferioare. Când analizăm Calea Fulgerului de Lumină în josul Arborelui Vieţii, observăm că structura lui urmează calea care uneşte sephiroth-urile, “cu excepţia” momentului când face saltul de la Binah la Chesed, reînnoind astfel ideea unei pauze, a unui gol, care trebuie depăşit, peste care trebuie să treacă. Ideea existenţei unui Abis este extrem de veche şi a pătruns în Kabbalah în forme diferite, iar de-a lungul timpului au fost amestecate toate în noţiunea de “Marele Abis”. Marele Abis unul dintre acele lucruri atât de necesare încât ca şi Dumnezeu, dacă nu ar exista deja, ar trebui probabil inventat.

Una dintre primele surse ce relatează despre Abis este Biblia:

“Pământul era netocmit şi gol şi întuneric era deasupra adâncului”

O altă idee menţionată de mai multe ori în Zohar [2] este că au mai existat câteva tentative de creaţie eşuate “înainte” de aceasta; acestea au eşuat pentru că mila şi judecata (forţa şi forma) nu erau echilibrate şi drept rezultat al acestor încercări eşuate, carapacele goale, carcasele sephiroth-urilor precedente s-au acumulat în Abis. Pentru că aceste carcase, Qlippoth, erau rezultatul unei rigori sau judecaţi neechilibrate, au fost considerate malefice, şi Abisul a devenit astfel depozitarul spiritelor malefice, fiind foarte puţin diferit de Iadul în care au fost aruncaţi îngerii răzvăatiţi, sau Titanii rebeli în mitologia Greacă, care au fost îngropaţi sub pământ la aceeaşi distanţă la care se gaseşte pământul sub bolta cerească.

O altă temă care a contribuit la noţiunea de Abis a fost legenda Căderii. Conform interpretării kabbalistice a mitului biblic, la încheierea actului Creaţiei exista o stare pură, denotată de Eden, unde era cuplul primordial Adam-şi-Eva uniţi; exista o stare de perfecţiune divină. Există interepretări esoterice variate asupra a ceea ce reprezintă Căderea, dar toate sunt de acord că după Cădere, Edenul a devenit inaccesibil, Adam şi Eva au fost separaţi şi li s-au dat trupuri de carne, aici, în lumea materială. Tema aceasta a separării de Dumnezeu şi a exilului în lumea materială (şi prin extensie–limitarea, durerea, suferinţa şi moartea–manifestări ale rigorilor sau răului inerent în Dumnezeu) precede Kabbalah şi se regăseşte în legenda gnostică a Sophiei exilată în materie. Ideea aceasta a separării sau exilului din divinitate oglindeşte îndeaproape înţelesul Abisului în Arborele modern, de despărţitor între sephiroth-urile reprezentând fiinţa umană şi cele care îl reprezintă pe Dumnezeu.

Dacă am pune la un loc toate ideile diferite despre Marele Abis, am obţine un fel de arena iniţial goală, ca un amfiteatru roman, unde a fost pusă în scenă drama Creaţiei. Misteriosul En Soph a jucat un scurt rol de regizor din loja imperială, ca să se retragă apoi, după un văl, la încheierea reprezentaţiei, lăsând în urmă un imens cablu şerpuind dinspre zona necunoscută de deasupra arenei, pe care l-a conectat în capăt la sephira Kether. Luminile sephiroth-urilor ţâşnesc în centrul acestei vaste arene; acesta este Olam –ha Nekudoth, “Lumea Luminiţelor”. La periferia arenei, departe de luminile manifestării este un întuneric adânc, unde deşeurile şi resturile creaţiei au fost depozitate de către îngerii obosiţi, şi lăsate să putrezească.

Ideea unui abis al nefiinţei care nu este atât de mult o stare cât este un proces al nedevenirii nu este ceva uşor de uitat odată ce am intrat în contact cu ea. Ar trebui să fie clar până acum că Abisul este o metaforă pentru un număr de instituţii şi experienţe. Nu se ştie câte feluri diferite de Abis există dar sunt câteva distincţii care pot fi făcute:

- Abisul Nimicului

- Abisul Separării

- Abisul Cunoaşterii

- Abisul Non/Ne-Finţei (Nedevenirii)

Ideea că fiinţa şi nimicul merg mână în mână a fost studiată în profunzime de Sartre [7] şi multe dintre observaţiile sale asupra naturii conştiinţei şi a relaţiei acesteia cu negaţia sau nimicul sunt printre cele mai perceptive pe care le-am găsit. Argumentele lui sunt lungi şi complexe, şi nu vreau să le rezum aici, ci să spun doar că a văzut nimicul ca pe consecinţa necesară a unui anumit fel de a fi pe care îl numeşte “a fi pentru sine”, fel de a fi pe care îl trăim ca fiinţe umane cu conştiinţa de sine.

Abisul separării poate fi interpretat ca o separare de divin, dar se poate face simţit acut în relaţia individului cu ceilalţi şi cu lumea fizică însăşi. Majoritatea lucrurilor pe care le percepem despre lume şi ceilalţi sunt iluzii create de mecanismul percepţiei; daţi la o parte iluzia, Yesod devine Daath şi un Abis se deschide acolo unde ne aşteptăm mai puţin; se poate ca privind un prieten apropiat să observăm deodată ceva mai neobişnuit decât este pentru noi suprafaţa lui Pluto.

Abisul non-fiinţei este percepţia directă a faptului că în orice clipă este posibil să nu-fim. Această percepţie trece dincolo de contemplarea morţii fizice; este înţelegerea a ceea ce Dion Fortune numea Inelul Haosului, că non-fiinţa este mai puţin o stare decât este un proces, că în fiecare clipă există un impuls, o atracţie magnetică spre o anihilare totală de sine pe fiecare nivel posibil. Cu cât ne apropiem mai mult de originile fiinţei ne apropiem la fel de mult de rădăcinile non-fiinţei.

Daath înseamnă “Cunoaştere”. În Kabbala timpurie Daath era simbolul uniunii dintre Înţelepciune (Chokhmah) şi Înţelegere (Binah). Cartea Proverbelor este o sursă bogată de materiale asupra naturii acestor trei calităţi, material care formează baza multor idei în Zohar şi alte texte kabbalistice.

“Prin Înţelepciune se înalţă o casă şi prin Înţelegere se întăreşte; prin cunoaştere se umplu cămările cu toate bunătăţile de preţ şi plăcute.” Prov.24:3

În Bahir [8] şi Zohar Daath reprezintă uniunea simbolică a Înţelepciunii şi Înţelegerii şi este urmaşul lor. Cum Macroprosopusul deseori simbolizat de Tiphereth este şi copilul simbolic a lui Chokhmah şi Binah se pot produce confuzii. Conform Zoharului totuşi, Daath are un loc precis în Macroprosopus, adică într-una din cele trei camere ale creierului de unde mediază între superior (Chokhmah şi Binah) şi inferior (cele şase sephiroth ale Microprosopus-ului, după cum este exprimat şi în Prov. 24:3

Ideea de a defini Daath ca pe o “gaură” pare să fi apărut secolul trecut. Gareth Knight [9] aduce un set întreg de corespondenţe pentru Daath dintre care multe se întâmplă să fie corespondenţe negative ale lui Tiphereth sau corespondenţe greşit plasate, împrumutate de la alte sephiroth, deşi cel puţin una se potriveşte: el dă imaginea magică a lui Daath ca fiind Janus, Dumnezeul porţilor. Kenneth Grand [10] vede Daath ca pe o poartă spre “spaţii de deasupra, ori din spatele Arborelui însuşi”, dominate de forţe qlippothice.

Pentru a încheia acest capitol despre Daath şi Abis merită să ne întrebăm ce este relaţia dintre aceste concepte. În Kabbalah acest Abis special este numit Abisul lui Assiah; este primul dintr-o serie de abisuri. Următorul este Abisul lui Yetzirah şi despre acesta am discutat aici. Abisul este un Abis al cunoaşterii, şi Daath este locul în care cădem în încercarea de a sonda dincolo de ea. Doar atunci când Daath se răstoarnă pentru a deveni Yesod-ul altei lumi putem cunoaşte ceva dar din păcate “graiul de foc al îngerilor este ca aurul piticilor”– până apucăm să îl aducem acasă pentru a-l arăta prietenilor, nu mai rămâne din el decât o mână de frunze uscate.