Kabbalah X

X.Hod şi Netzach

“Obiectele conţin posibilitatea tuturor situaţiilor...Forma este posibilitatea structurii.” Wittgenstein

Titlul sephirei Hod este câteodată tradus prin Splendoare şi câteodată prin Glorie. Titlul sephirei Netzach este de obicei tradus prin Victorie, câteodată prin rezistenţă şi ocazional prin Eternitate. Deşi au existat multe încercări de a explica titlurile acestei perechi de sephiroth intenţionez să mai înfăţişez încă una, destul de pertinentă.

Cele două sephiroth corespund picioarelor şi, precum picioarele, sunt luate ca o pereche şi nu individual. Ele se completează reciproc dar nu sunt opuse, nu mai mult decât forţa şi forma sunt opuse. Această pereche de sephiroth ne oferă primul exemplu al polarităţii formei şi forţei, întâlnit când urcăm înapoi pe Fulgerul de Lumină, dinspre Malkuth. Nici o calitate nu se manifestă într-o stare pură, precum forţa şi forma sunt îmbinate, împreună la nivelul lui Hod şi Netzach. Aspectul de forţă, reprezentat de Netzach este diferenţiat (un exemplu de formă) într-o multitudine de forţe şi aspectul de formă, reprezentat de Hod acţionează dinamic (un exemplu de forţă) sintetizând noi forme şi structuri. Ambele sephiroth reprezintă pluralitatea conştiinţei la acest nivel şi în textele mai vechi ele sunt prezentate drept “armate” şi “gazde”. Pentru a înţelege de ce ele ne sunt prezentate în acest fel este necesar să privim la un aspect arhaic al simbolismului kabbalistic, prin care Arborele Vieţii este reprezentarea regalităţii.

Unul din titlurile lui Tiphereth este Meleckh sau rege. Acest rege este copilul lui Chokhmah (Abba, Tatăl) şi Binah (Ima, Mama) şi prin aceasta, un fiu a lui Dumnezeu care poartă coroana lui Kether. Regatul este sephira Malkuth, în acelaşi timp regina (Malkah) şi mireasa (Kallah). În mâna sa dreaptă regele poartă Sabia justiţiei (corespondenta lui Gevurah) şi în mâna stângă Sceptrul autorităţii (corespondent lui Chesed) şi el domneşte peste armate şi gazde (Tzaba) care sunt Hod şi Netzach. Folosirea regalităţii drept metaforă pentru a sublinia ce înseamnă sephiroth-urile, întunecă pe atât pe cât luminează, dar este inevitabilă în simbolismul kabbalistic şi atribuirea lui Hod şi Netzach “armatelor” surprinde ceva folositor despre natura conştiinţei la acest nivel: conştiinţa este fragmentată în nenumarate fracţiuni.

Interpretarea psihologică a lui Hod este aceea că aceasta corespunde abilităţii de a abstractiza, de a conceptualiza, de a raţiona, a comunica şi acest nivel al conştiinţei reiese din faptul că pentru a supravieţui noi am evoluat şi ne-am perfecţionat având acum un sistem nervos capabil să construiască reprezentări interioare ale lumii. Putem conduce o maşină în jurul unui oraş fiindcă, mental avem reprezentarea străzilor acelui oraş, a unei hărţi oarecum. Sistemul nostrum nervos are abilitatea absolut primară de a creea reprezentări interioare, în afara informaţiei pe care suntem capabili să o percepem cu simţurile noastre.

Abstractizarea nu se termină la punctul de construcţie al unei reprezentări interne a lumii externe. Viaţa se complică, într-un fel, când avem de a face cu abstractizări interne mai complexe. Ce este un “contract”, un “imprumut “, un “set”, o “funcţiune”, “căsătoria”, “justiţia naturală”, o “sephira”, o “religie”, “păcat”, “bine”, “rău”, ş.a.m.d.

Suntem de acord în legătura cu definiţiile acestor lucruri, folosind limbajul. În unele cazuri, de exemplu un obiect matematic, lucrul este în totalitate, fără nici un dubiu, definit folosindu-se limbajul pe când, în alte cazuri (ex. “bine”, “rău”) nu există o definiţie acceptată universal.

Un al treilea element care vine odată cu abstractizarea şi limbajul pentru a completa esenţa sephirei Hod este raţiunea şi urmaşa formală a raţiunii, logica. Raţiunea este abilitatea de a articula şi justifica credinţele noastre despre lume, folosindu-se o bază de fapte general acceptate şi o tehnică general acceptată pentru a combina aceste fapte, conducând la concluzii valide.

De altfel nu există un “motiv” pentru care noi ar trebui să “articulăm” sau să justificăm orice, chiar nouă înşine, dar maşinăria raţiunii, din interiorul nostru ne cere o “explicaţie” pentru fiecare fenomen şi o “raţiune” pentru fiecare acţiune. Aceasta este caracteristica raţiunii – este un mod obsesiv al conştiinţei.

Dacă sephira Hod, pe Pilonul Formei reprezintă sinteza activă a formelor abstracte în conştiinţă (şi abstractizarea, limbajul şi raţiunea sunt exemple prime) atunci sephira Netzach, pe Pilonul Fortei reprezintă stările afective ale conştiinţei care influenţează felul în care acţionăm şi reacţionăm: nevoile, dorinţele, pornirile, sentimentele şi emoţiile. Este dificil să scrii despre stările afective, să fii clar în distincţia dintre o nevoie şi o dorinţă pe de o parte sau un sentiment şi o stare aparte, pe de altă parte, şi găsesc aceasta destul de dificil deoarece esenţa tristeţii este “a fi” trist, esenţa dorinţei este “sentimentul” copleşitor de dorinţă şi fiind prea precis în definirea sentimentelor, face parte din esenţa lui Hod, “nu” a lui Netzach. Aceste lucruri sunt necomunicabile. Ele se pot produce în altă persoană dar nu pot fi comunicate. Netzach este pe Pilonul Forţei, dar ajungând la Netzach, Fulgerul de Lumină a trecut deja prin Binah şi Gevurah pe Pilonul Formei şi astfel el reprezintă o forţă condiţionată şi constrânsă de formă, când vorbim despre Netzach, vorbim despre diferitele feluri în care forţa poate fi modelată şi direcţionată, precum pasta de dinţi ce iese din tub, într-o anumită formă. Pasta de dinţi despre care vorbim este ceva ce voi numi “forţa vieţii” sau “energia vieţii”. Pentru a continua această metaforă, oarecum phalică, a pastei de dinţi, magnitudinea presiunii asupra tubului corespune vitalităţii, direcţia în care pasta de dinţi iese, corespunde unei nevoi sau unei cerinţe şi forma pastei ce iese corespunde unui sentiment: toţi aceşti factori, presiunea şi direcţia determină în ce mod va ieşi pasta de dinţi. Kabbalah este, în primul rând o unealtă pentru a explora stările interne şi există stări interne unde acestă forţă este experimentată direct cu mult mai puţină diferenţiere, de aici reiese şi această metaforă.

Netzach corespunde deasemenea sentimentelor noastre, emoţiilor şi stărilor noastre interioare, deoarece acest substrat al “climatului psihologic” condiţionează puternic felul în care noi gândim şi ne comportăm. Există sute de cuvinte pentru diferitele stări interioare, emoţii şi sentimente, dar majoritatea par a se referi la diferitele grade de intensitate ale aceluiaşi lucru, sau acelaşi sentiment în contexte diferite. Depresia, tristeţea, fericirea, bucuria, par a fi aliniate de-a lungul aceleaşi axe, la fel ca şi ura, iubirea, antipatia.

Cele mai imediate şi chiar personale corespondenţe pentru Hod şi Netzach sunt corespondenţele psihologice: raţionalul, abstractul, intelectualul şi comunicativul, pe de o parte şi emoţionalul, motivaţionalul, intuitivul, esteticul şi non-raţionalul pe de altă parte. Corespondenţele planetare şi elementale oglindesc faptul că Hod corespunde lui Kokab sau Mercur şi elementului Aer, pe când Netzach corespunde lui Nogah sau Venus şi elementului Apă.

Virtutea lui Hod este onestitatea şi sinceritatea şi Viciul său este falsitatea, nesinceritatea. Unul dintre aspectele faptului de a fi capabil să creezi reprezentări abstracte ale realităţii şi să comunici unele faţete ale acesteia altor persoane, este că e posibil să interpretezi greşit realitatea şi să nu fi sincer în legătură cu aceasta.

Iluzia lui Hod este ordinea, în sensul de a încerca să impui cuiva sensul de ordine asupra lumii. Aceasta este foarte evidentă în unii oameni. Iluzia ordinii intervine deoarece oamenii confundă reprezentarea lor internă despre lume cu lumea însăşi şi oricând ei sunt confruntaţi cu ceva ce ei încearcă să fixeze în reprezentarea lor.

Iluzia ordinii (faptul că orice în lume poate fi clasificat cu precizie) are o relaţie foarte apropiată cu aspectul qlippothic al lui Hod, care este rigiditatea, sau ordinea rigidă.

Experienţa spirituală a lui Hod este Viziunea Splendorii. Există regularitate şi ordine în lume – nu este totul o iluzie – şi când cineva este capabil să aprecieze ordinea naturală în sensul ei abstract, prin intermediul matematicii, de exemplu, poate fi condus către o experienţă religioasă, chiar extatică. În secolul al XIII-lea, kabbalistul Abraham Abulafia a dezvoltat un sistem mistic riguros bazat pe literele alfabetului ebraic, înţelesul lor simbolic şi relaţiile lor abstracte când sunt permutate în diferitele “nume ale lui Dumnezeu”. Multe ore de meditaţie a petrecut Abulafia combinând literele comform regulilor complexe şi înţelesuri abstracte şi simbolice au fost generate, înţelesuri şi interiorizări ce conduc la experienţe extatice. Chiar şi matematica şi ştiinţele, în general, pot conduce la astfel de trăiri - dându-ne seama că dinamica gravitaţională în trei dimensiuni este geometria în patru dimensiuni, că plantele sunt fractali ce trăiesc, că numerele prime sunt “seminţele” tuturor celorlalte numere, putem fi conduşi către o viziune intensă a splendorii lumii, făcută vizibilă prin ochiul intelectului raţional.

Virtutea lui Netzach este altruismul şi Viciul său este egoismul. Ambele, Virtute şi Viciu sunt o atitudine către “lucrurile-ce-nu-sunt-eu”, mai specific, alţi oameni şi creaturi. Dacă am fi fost înconjuraţi de un deşert de 100 Km pătraţi, atunci atitudinea noastră faţă de alte vieţuitoare nu ar conta, dar este aşa şi nimic din ce facem nu este fără o consecinţă anume. Nevoile noastre, dorinţele şi sentimentele au un efect invariabil asupra oamenilor, animalelor şi plantelor. Altruismul este simpla recunoaştere a nevoilor celorlalţi. Egoismul dus la extreme este o negare a vieţii, deoarece el neagă libertatea şi viaţa oricărui lucru ce ne apare în cale; nevoile noastre trebuie să fie pe primul loc. Netzach se află pe Pilonul Forţei şi este o expresie a energiei-viaţă, deci, a nega viaţa este o perversiune a forţei simbolizate de Netzach, de aici avem atribuirea egoismului drept Viciu.

Experienţa spirituală a lui Netzach este Viziunea Frumuseţii Triumfătoare. Precum Viziunea Splendorii îi corespunde lui Hod şi este o viziune de relaţii abstracte şi complexe, simetrie şi eleganţă matematică, Viziunea Frumuseţii Triumfătoare este pur estetică şi ferm bazată pe lumea reala a texturilor, mirosurilor, sunetelor şi culorilor, o corespondentă apropiată pentru Venus, zeiţa frumuseţii senzuale.

Să ne închipuim doi oameni ce vor să cumpere o casă. Primul este interesat de numărul camerelor, marimea garajului, poziţia casei faţă de restul comunităţii, preţ, numărul de metrii pătraţi ocupaţi, etc. Al doilea este interesat mai mult de decoraţiunile casei, de culoarea camerelor, de plantele din grădină, de forma curbată a scărilor, etc. Ambilor oameni le place casa dar primului îi plac diferite proprietăţi abstracte ale casei, pe când, celui de al doilea îi place casa însăşi. Să presupunem că cei doi oameni cumpără casa şi decid să facă un ritual magic. Prima persoană vrea o robă albă deoarece albul este culoarea puterilor luminii şi ale vieţii. Al doilea vrea o robă verde, de catifea, deoarece arată bine şi se simte bine în ea. Primul citeşte multe cărţi şi multe instrucţiuni cum să performeze ritualul pe când, cel de al doilea, stă sub un copac în grădina casei, cu un fluier şi cu o atitudine de împăcare şi dragoste cosmică. Prima persoană a continuat să facă alegeri bazate pe o noţiune abstractă ceea ce este corect pe când a doua persoană face alegeri bazându-se pe ceea ce simte că e corect. Ambii oameni sunt conduşi de un sens intern de “dreptate”, dar în primul caz, acesta este bazat pe un criteriu abstract pe când, în al doilea caz, el se bazează pe o noţiune estetică, personală, de frumuseţe.

Viziunea Frumuseţii Triumfătoare are o putere de nebiruit. Ea este pre-articulată şi intrinsec necritică şi în acelaşi timp este extreme de influenţabilă. O persoană în propria-şi autoritate va judeca gustul altei persoane în materie de artă, literatură, haine, muzică sau orice altceva şi o va face cu atâta lipsă de conştiinţă de sine, aproape imposibil de crezut.

Iluzia lui Netzach este proiecţia. Toţi avem tendinţa de a identifica sentimente şi caracteristici în alţi oameni, pe care le găsim în interiorul nostru şi când aceasta e în sens bun o numim “empatie” sau “intuiţie”. Când e în sens negativ, e numită “proiecţie”, deoarece noi, incorect, ne proiectăm sentimentele noastre, nevoile, motivele sau dorinţele în altă persoana şi interpretăm comportamentul ei în concordanţă cu al nostru.

Binecunoscutul psiholog elveţian C.G.Jung a recunoscut fenomenul şi a dat acestor idealizate şi proiectate componente ale psihicului nostru, numele de “arhetipuri”. Jung a identificat mai multe arhetipuri şi merită să menţionăm pe cele mai reprezentative.

Anima este arhetipul ideal feminin. Ea este în parte genetică, în parte culturală, o figură modelată de modă şi reclamă, un compozit inconştient al femeii, în sens abstract. Anima este comună în bărbaţi, unde poate apărea cu o putere ţintuitoare în vise şi fantezii, o proiecţie adusă la viaţă de considerabila putere a pornirilor sexuale masculine. Nu există un standard al Animei. Ea poate fi de diferite feluri, depinzând de modul particular de a fi a fiecăruia.

Animus este arhetipul masculin şi mult din ceea ce este adevărat despre Anima se potriveşte şi Animus-ului. Există diferente. Calitatea predominantă în Anima este comportamentul şi înfăţişarea ei, pe când, calitatea perdominantă în Animus este puterea socială şi competenţa.

Umbra este proiecţia “non-eului” şi conţine dorinţe şi impulsuri interzise sau reprimate. În majoritatea bărbaţilor, Anima este reprimată la fel precum în majoritatea femeilor Animusul este reprimat şi astfel, ambele formează o componentă a Umbrei. Partea principală a Umbrei este compusă din impulsuri interzise, şi Umbra formează personificarea răului. Mult din ceea ce este considerat rău este definit social şi personificarea comună a răului drept o forţa externă, complotând împotriva umanităţii (precum Satan) este larg răspândită.

Persona este masca unei persoane, purtata ca un membru al comunităţii, când o proporţie mare a comportamentului ei sau lui este diferit de un rol cum ar fi cel de doctor, învăţător, manager, avocat, etc.

Protecţia intervine în două feluri: în primul rând când se aşteaptă de la cineva să se conformeze unui rol într-un mod stereotipizat sau particular-rigid şi astfel, să sufere o pierdere a individualităţii. În al doilea rând, mulţi oameni se identifică cu rolul şi îl implică în toate aspectele vieţii lor. Această “proiecţie în sine” este o formă de identificare.

Arhetipul sinelui, la nivelul lui Hod şi Netzach este de obicei proiectat drept o formă ideală a unei persoane. Cineva va crede că el sau ea este o creatură imperfectă şi este posibil să realizeze o stare ideală de a fi, în care, aceeaşi persoană, el sau ea, este bună, iubitoare, înţeleaptă, iertătoare, în armonie cu Absolutul. Viziunea proiectată a “sinelui perfect” este comună (aproape universală) printre aceia ce caută “dezvoltarea spirituală” sau alte forme de auto-dezvoltare, şi în majoritatea cazurilor este bazată pe un ideal abstract. Persoana probabil va insista, prin faptul că idealul a existat în unii indivizi, destul de rari (de obicei sfinţi şi guru, decedaţi de mult timp) şi acesta este tipul pe care persoana vrea să şi-l însuşească.

Qlippah-ul sau coaja lui Netzach este obişnuinţa şi rutina. Când comportamentul, cu tot potenţialul său pentru experiente noi, noi căi de a face lucruri, noi relaţii, devine îngrădit în pattern-uri care se tot repetă, în continuu, atunci, energia vieţii, aspectul de forţă a lui Netzach este retras şi tot ceea ce rămâne este golul, pustiul, pietrificarea reprezentării interne a realităţii, astfel, qlippah-ul lui Netzach este pietrificarea comportamentului.

Numele Divine ale lui Hod şi Netzach sunt Elohim Tzabaoth şi Jehovah Tzabaoth, ceea ce înseamnă “Dumnezeu al Armatelor”, dar în fiecare caz, un cuvânt diferit este folosit pentru “Dumnezeu”. Numele “Elohim” este asociat cu cele trei sephiroth pe Pilonul Formei şi reprezintă o tendinţă feminină (metaforic vorbind) în acest aspect a lui Dumnezeu. Elucidarea Numelor Divine poate deveni complexă şi obscură, cu lungi incursiuni în gematria şi analiza textuală a Pentateuhului şi nu intenţionez să o abordez acum.

Arhanghelii sunt Raphael şi Haniel. Arhanghelul lui Hod este câteodată înfăţişat ca Michael, dar îl prefer pe Raphael (Medicina lui Dumnezeu) pentru nici un alt motiv decât asocierea lui Mercur, cu medicina şi vindecarea; deasemenea, Michael are motive perfecte de a fi în Tiphereth. Această confuzie merge destul de departe în timp. Robert Fludd (1574-1607) optează pentru Raphael, pe când, doua sute de ani mai târziu Francis Barett îl preferă pe Michael. Co-fondatorul Golden Dawn, S.L. Mathers, îi alege pe amândoi, depinzând de textul pe care îl parcurgi.

Ordinele angelice sunt Beni Elohim şi Elohim.

Triada sephiroth-urilor Yesod, Hod şi Netzach compun triada “conştiinţei normale”, precum noi o experimentăm normal în înşine. Acest nivel de conştiinţă este intensiv magic; încearcă să te îndepărtezi de el pentru orice perioadă de timp şi vei descoperi puterea forţei şi formei susţinându-l. Nu este o exagerare să spui că majoritatea oamenilor sunt complet incapabili să părăsească acest nivel, chiar atunci când vor, chiar atunci când încearcă cu disperare. Sephira Tiphereth reperzintă o stare de a fi care descătuşează energia “conştiinţei normale”.