Kabbalah V

V. Arborele Vieţii

La baza imaginii kabbalistice despre lume se află trei concepte fundamentale pe care este necesar să le prezentăm de la început. Cele trei concepte sunt: forţa, forma şi conştiinţa.
Pentru kabbalişti există forţe care cauzează schimbări în lumea naturală şi există forţe psihice, corespondente, care ne conduc să schimbăm lumea şi pe noi înşine, şi chiar dacă aceste forţe sunt naturale sau psihice ele îşi au rădăcina în acelaşi loc: conştiinţa.
La fel, există forme cărora părţile componente ale lumii fizice se pare că se supun (legi naturale) şi există forme complet arbitrare pe care le creem ca parte a procesului de viaţă (reguli ale unui joc, design-ul unui motor, sintaxa limbajului) şi aceste forme sunt deasemenea înrădăcinate în acelaşi loc: conştiinţa. Există o axiomă kabbalistică care reprezintă cauza primă ce sprijină toate manifestările forţei şi formei în ambele lumi, naturală şi psihologică; această cauză am numit-o conştiinţă, din lipsa unui cuvânt mai potrivit.
Conştiinţa este indefinibilă. Ştim că suntem conştienţi în diferite feluri, în momente diferite - câteodată ne simţim liberi şi fericiţi, altădată confuzi, câteodată furioşi şi pasionali, altădată reci şi reţinuţi – dar aceste cuvinte descriu manifestările conştiinţei. Putem defini manifestările conştiinţei în termenii aceloraşi manifestări, ceea ce este la fel de folositor ca şi când am defini oceanul în termenii valurilor şi spumei. Oricine încearcă să definească conştiinţa de unul singur, tinde să iasă pe aceeaşi uşă pe care a intrat.
Avem multe cuvinte pentru fenomenul numit conştiinţa – gânduri, sentimente, credinţe, dorinţe, emoţii, motive ş.a.m.d. – dar există doar câteva cuvinte pentru starea de conştiinţă, capabile să îi ilustreaze esenţa, la fel ca în cazul în care avem multe cuvinte pentru a descrie suprafaţa unui ocean dar prea puţine pentru a-i descrie adâncurile.
Kabbala ne oferă un vocabular pentru starea de conştiinţă care fundamentează fenomenul. Unul din scopurile acestei lucrări este de a explica acest vocabular, nu prin definiţie, ci mai mult prin metafora şi analogie. Singura metodă originală de înţelegere a ceea ce acest vocabular înseamnă este atingerea diferitelor stări de conştiinţă într-un mod predictibil şi rezonabil-obiectiv. O premisă fundamentală a modelului kabbalistic al realităţii este că există o stare pură a conştiinţei, primă şi nedefinită, care se manifestă ca o interacţiune între forţă şi formă. Conştiinţa vine prima, dar ascunsă în interiorul ei este o dualitate inerentă; există o energie asociată conştiinţei care cauzează schimbarea (forţa) şi există o capacitate în interiorul conştiinţei pentru a constrânge acea energie să se manifeste într-un mod bine definit (forma).

Figura 1.

Ce putem obţine din energia pură şi o capacitate neconstruită pentru formă şi structură? Mai există încă un potenţial în această trinitate gata să se manifeste? Există. Dacă e să dăm crezare fizicii moderne, avem materie şi lumea fizică. Modelul energiei pure al Big–Bang-ului cosmic, provenit dintr-un punct infinitesimal care se condensează în formele de bază ale materiei, în timp ce se răceşte, apoi în stele şi galaxii, planete, şi în cele din urmă în creaturile ce vieţuiesc, are multe puncte de similaritate cu modelul kabbalistic. În modelul Big – Bang-ului, o supă de energie se condensează, conform unei Mari Teorii Universale, în lumea noastră fizică. Ceea ce Kabbalah sugerează (şi fizica modernă aproape sigur nu o face!) este că materia şi conştiinţa sunt acelaşi lucru şi diferă doar în gradul de structură impus – materia este conştiinţă atât de greu structurată şi constrânsă, încât comportamentul ei devine descriptibil folosindu-ne de legile simple ale fizicii. Figura 2 evidentiază aceasta.
Primul principiu al conştiinţei este sinonim cu ideea de “Dumnezeu”.

Figura 2.

Simbolul din figura 2, este baza pentru Arborele Vieţii. Primul principiu este numit Kether, ceea ce înseamnă Coroana. Energia pură a conştiinţei este numită Chokhmah sau Înţelepciune şi capacitatea de a da formă energiei conştiinţei este numită Binah, care, uneori este tradusă ca Întelegere, alteori ca Inteligenţă. Produsul interacţiunii forţei şi formei, lumea fizică, este numit Malkuth sau Regatul. Acest cuaternar este o reprezentare a lui “Dumnezeu–cel–ce–poate–fi–cunoscut”, în sensul că este cea mai primitivă reprezentare a lui Dumnezeu pe care suntem capabili să o înţelegem; paradoxal, Kabbalah, conţine deasemenea şi noţiunea de “Dumnezeu–cel–ce–nu–poate–fi–cunoscut”, care transcede acest simbol din figura 2 şi este numit En Soph.
“Dumnezeu–cel–ce–poate–fi–cunoscut” are patru aspecte, două masculine şi două feminine: Kether şi Chokhmah sunt ambele reprezentante ale masculinului şi Binah şi Malkuth, ambele reprezentante ale femininului. Unul din numele lui Chokhmah este Abba, care înseamnă Tată, şi unul din numele lui Binah este Ima, care înseamnă Mamă, deci, ne putem gândi la Chokhmah ca la Dumnezeu–Tatăl şi la Binah ca la Dumnezeu–Mama. Malkuth este fiica, spiritul feminin al lui Dumnezeu–Mama, şi nu ar fi chiar greşit să ne gândim la ea numind-o Mama Planetă (Gaia, Geea, Prakriti). Încă unul din lucrurile frumoase ale Kabbalei este că simbolismul acesteia acordă locuri egale atât masculinului cât şi femininului.
Simbolul din figura 2 este un model al conştiinţei, dar nu al conştiinţei de sine.
Conştiinţa de sine este precum o oglindă în care conştiinţa îşi vede propria reflexie. Conştinţa de sine este modelată în Kabbala, făcând o copie a figurii 2.
Figura 3 este figura 2 reflectată prin conştiinţa de sine. Efectul general al conştiinţei de sine este de a adăuga un element în planul figurii 2, după cum urmează.
Figura 2 este câteodată numită “Grădina Edenului”, deoarece ea reprezintă o primă stare a conştiinţei.

Figura 3

Efectul conştiinţei de sine precum este arătat în figura 4 este de a face o delimitare între Primul Principiu al Conştiinţei (Kether) şi acea Conştiinţă realizată ca materie şi lume fizică (Malkuth). Aceasta se numeşte “Căderea”, după povestea lui Adam şi a Evei, din Grădina Edenului. Dintr-un punct de vedere kabbalistic, povestea Edenului cu Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului, şarpele şi tentaţia alături de alungarea din Grădină, prezintă o mare legatură de sensuri, în termenii înţelegerii evoluţiei conştiinţei.

Figura 4

Conştiinţa de sine introduce patru stări noi de conştiinţă: Conştiinţa Conştiinţei, este numită Tiphereth, care înseamnă Frumuseţe; Conştiinţa Forţei/Energiei este numită Netzach cea ce înseamnă Victorie sau Fermitate; Conştiinţa Formei este numită Hod, care înseamnă Splendoare sau Glorie şi Conştiinţa Formei este numită Yesod, ce înseamnă Fundaţie. Aceste patru stări au manifestări ce au corespondent vizual, observabil, în lumea materială, precum ne este prezentat în figura 5:

Figura 5

Figura 4 reprezintă Arborele Vieţii aproape complet – încă lipsesc două stări. Capacitatea inerentă a conştiinţei de a se autostructura şi obiectiva (Binah, Dumnezeu – Mama) este reflectată prin conştiinţa de sine ca o percepţie a limitării şi captivităţii lucrurilor. Noi suntem conştienţi de spaţiu şi timp, ieri şi astăzi, aici şi acolo, tu şi eu, înăuntru şi afară, viaţă şi moarte. Vedem lucrurile limitate şi înlănţuite şi avem percepţia formei precum ceva “creat” şi “distrus”. Maşina mea a fost construită acum un an, dar am accidentat-o ieri. Am scris un eseu dar l-am pierdut când computerul s-a stricat. Lumea se schimbă şi ceea ce a fost ieri nu mai este astăzi. Această percepţie acţionează ca o interfaţă între cuaternarul conştiinţei care îl reprezintă pe Dumnezeu şi cuaternarul care reprezintă conştiinţa de sine a creaţiei. Două noi stări sunt introduse pentru a reprezenta această interfaţă, această trecere. Starea care reprezintă creaţia noilor forme este numită Chesed, care înseamnă Milă şi starea care reprezintă distrugerea formelor este numită Gevurah, ceea ce înseamnă Barbatie, Putere şi chiar Virtute. Aceasta este arătată în figura 6.

Figura 6

Obiectivarea formelor care au loc în conştiinţa de sine şi tendinţa consecventă de a vedea lumea în termenii limitărilor şi dualităţii (timp şi spaţiu, aici şi acolo, tu şi eu, înăuntru şi afară, Dumnezeu şi Om, bine şi rău) produce o barieră percepţiei pe care, majoritatea oamenilor o trec rar şi, din acest motiv ea este numită Abisul. Abisul este deasemenea evidenţiat în figura 6.
Diagrama din figura 6 este numită Arborele Vieţii. Construcţionismul pe care l-am folosit să justific această structură este puţin mai neobişnuit, dar esenţa acestei prezentări poate fi găsită în Zohar, în imaginea Macroprosopusului şi a Microprosopusului.
Încercarea mea de a evidenţia cum Arborele Vieţii poate fi derivat din conştiinţa pură prin interacţiunea unor noţiuni abstracte de forţă şi formă, nu este menită a fi un exerciţiu convingător, dintr-un punct de vedere intelectual. Arborele Vieţii este mai degrabă, în primul rând gnostic decât o explicaţie raţională şi intelectuală a conştiinţei şi a interacţiunii acestuia cu lumea fizică.
Arborele este compus din zece stări sau sephiroth (sephiroth – plural, sephira – singular) şi 22 de căi inter-comunicative.
Vârsta acestei diagrame este necunoscută: există suficiente informaţii în Sepher ha Zohar, în secolul al XIII –lea, pentru a construi această diagramă, şi doctrina sephiroth-urilor a fost atribuită lui Isaac Orbul, în secolul al XII-lea, dar nu avem o certitudine a originilor sale. Probabil originea sa se situează undeva în intervalul dintre secolul al VI-lea şi al XIII-lea, era noastră. Originea cuvântului “sephira” este neclară – este aproape sigur că derivă din cuvantul ebraic (SPhR – “număr”), dar a fost atribuită deasemenea şi cuvântului grec ce desemna “sferă” şi chiar cuvântului ebraic pentru safir (SPhIR).
Cu o aptitudine caracteristică pentru a descoperi înţelesuri ascunse pretutundeni, kabbaliştii găsesc toate cele trei derivaţii folositoare.
În limbajul scrierilor kabbalistice timpurii, sephiroth reprezenta zece prime emanaţii ale lui Dumnezeu, zece focare prin care energia unui ascuns, absolut şi necunoscut Dumnezeu (En Soph) s-a propagat prin intermediul creaţiei, precum lumina albă trecând printr-o prismă. Sephiroth pot fi intepretate ca aspecte ale lui Dumnezeu, ca stări ale conştiinţei sau ca noduri, cum ar fi Chakra-ele, în anatomia ocultă a fiinţei umane. Am lăsat în afară un singur detaliu important privind structura Arborelui. Există o a unsprezecea “ceva” care, cu siguranţă NU este o sephira, dar este adesea înfăţişată în reprezentările Arborelui. Explicaţia kabbalistică ne lamureşte după cum urmează: când Malkuth “a căzut” din Grădina Edenului (figura 2) a lăsat în urmă o “gaură” în corpul Arborelui, şi această “gaură”, localizată în centrul Abisului, este numită Daath, sau Cunoaşterea. Arborele Vieţii complet, cu titlurile ebraice ale sephiroth-urilor este arătat mai jos în figura 7.

Figura 7

Dintr-un punct de vedere istoric, doctrina emanaţiilor şi Arborele Vieţii alcătuiesc doar o mică parte din imensul corp al speculaţiilor kabbalistice privind natura divinităţii şi partea noastră în creaţie. Este acea mică parte care a supravieţuit. Arborele continuă să fie folosit în secolul XX, deoarece s-a dovedit a fi un simbol folositor şi productiv pentru practicile magice, mistice şi de natură religioasă.
Kabbala modernă, în tradiţia misterelor vestice, se ocupă cu precădere cu înţelegerea şi aplicarea practică a Arborelui Vieţii şi următoarele capitole vor enumera unele din caracteristicile fiecărei sephire, în detaliu, pentru a evidenţia ce reprezintă fiecare sephira, înainte de a trece la analiza Arborelui Vieţii, în profunzime, într-un mod mult mai detaliat.