Inceput de 2012

Chiar daca suna un pic cliseic, viata merge inainte, fie precum un melc fie intr-un vartej de nebuloase astrale. Cand suma prejudecatilor va arde cu flacara violenta si rece a unui foc viu, cand taciunii ei se vor risipi in farame, atunci vom simti avantul renasterii ce ne va permite sa mai urcam o treapta. Devenim propriul nostru Phoenix, care aprinde iar focul constiintei si ne incalzeste caminul launtric.
Densitatea cenusii depinde direct de gradul de renuntare si atunci cand vom fi asternut un covor suficient de gros de coji si scoarte apartinand sferelor sinelui nostru o sa regasim tihna. Acel sentiment pe care, probabil il traieste organic leul de mare cand poarta deasupra lui unduirea valurilor reci. Se simte copilul ales al acelui peisaj marin si prin pielea sa absoarbe splendoarea linistii inghetate. Putem absorbi necesarul si in acelasi timp ne putem feri de glacialul societatii.
Ritmul drumului nostru depinde doar de combustia interna pe care spiritul, precum un faurar dibaci, o alimenteaza. Lumina ei ne este faclie spre a descoperi adevarata Lumina a cunoasterii.
In rest, totul este doar asteptare subtila fara de asteptari intr-o liniste pitagoreica, un balans perfect in varful unui fir de nisip fara coincidente dar totusi sub semnul dictonului Coincidentia Oppositorum.

Scris sub semnul mandalei din Sevastia's, Timisoara, Luna lui Janus, 2012