Kabbalah XIX

XIX. Marea Opera kabbalistica

Termenul de “Mare Operă” nu se regăseşte în literatura Kabbalei tradiţionale dar este un termen care poate fi asociat cu ideile kabbalistice tradiţionale. Cele două idei ce vizează Marea Opera sunt:

Universul în care trăim nu este precum ar trebui să fie. Este oarecum “depreciat” şi numai un efort conştient şi deliberat din partea voinţei îl va restitui la starea sa iniţială.

Marea Operă este încercarea de a repara această depreciere şi ea se fundamentează în două părţi. Prima parte este păstrarea cunoaşterii şi a tehnicii care le permite fiinţelor umane să îşi trezească şi să îşi recupereze cunoaşterea adevăratei lor naturi. A doua parte este reprezentată de efortul deliberat de a restaura lumea la stadiul la care ar fi trebuit să fie.

Spleculaţiile kabbalistice încep cu povestea biblică a lui Adam şi a Evei în Grădina Edenului. Povestea nu trebuie interpretată literal; ea este de obicei luată drept o alegorie ce trebuie interpretată în interiorul contextului şi a ideilor kabbalistice generale privind Creaţia. Grădina reprezintă creaţia aşa cum ar trebui să fie, Creaţia aşa cum a fost înainte de Cădere. Înainte de Cădere, Adam şi Eva erau conştienţi, dar nu prezentau o conştiinţă de sine – ei nu ştiau că erau goi. Păcatul lui Adam şi al Evei a constat în a mânca din Arborele Cunoaşterii Binelui şi a Răului, şi făcând asta ei au devenit conştienţi de sine. Ei au înţeles ceea ce au făcut, s-au speriat şi s-au ascuns de Dumnezeu. Drept urmare, Dumnezeu le-a făcut haine din piei de animale pentru a-i acoperi şi ei au fost alungaţi din Grădina Edenului. Întoarcerea în Eden şi Copacul Vieţii le-au fost interzise.

În povestea biblică se menţionează doi arbori în grădină: Arborele Vieţii şi Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului. Pentru unii kabbalişti, Arborele Vieţii şi Arborele Cunoaşterii formau un singur arbore, înainte ca Adam şi Eva să ia fructul. Luarea fructului a cauzat separarea acestora. Arborele Vieţii a devenit Pilonul din dreapta al Arborelui sephirothic şi Arborele Cunoaşterii a devenit Pilonul din stânga. Astfel, Arborele Vieţii pe care noi îl observăm acum, nu este arborele original dinainte ca fructul să fie cules. Păcatul lui Adam a fost păcatul separării, păcatul creării şi diviziunii între cunoaştere şi viaţă.

Povestea biblică poate fi interpretată şi ca povestea creşterii conştiinţei de sine. A existat un timp când oamenii trăiau fără conştiinţă de sine, printre animale, un timp în care oamenii “erau” animale şi acea stare a fost schimbată de creşterea conştiinţei de sine.

Natura exactă a Marii Opere nu este simplă de explicat.

În primul rând ar trebui unit ceea ce a fost separat şi primul loc de unde trebuie să începem este propria noastră natură. Când cineva reuneşte elementele unei fiinţe atunci acela devine capabil de a transmite, de a acţiona drept agent între ce e deasupra şi ce e dedesubt. Aceasta este o idee kabbalistică importantă. Scopul Kabbalei nu este o misiune personală pentru auto-realizare; el este o decizie conştientă de a juca un rol în a uni înaltul şi josul, nu numai în cineva ci, mult mai important, în lume. Dacă natura esenţială a lui Dumnezeu este de a da, atunci cineva care numai primeşte şi nu dă nu poate fi precum Dumnezeu sau să înţeleagă natura lui Dumnezeu. Pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu nu trebuie doar să primeşti dar să şi dai într-o măsură directă.

Există o tradiţie care afirmă că Kether şi Malkuth joacă un rol complementar în susţinerea Arborelui Vieţii. Atât timp cât Malkuth doar primeşte de la Kether şi nu oferă înapoi, nu este precum Dumnezeu. Odată ce Malkuth începe să returneze ceea ce primeşte de la Kether, un continuu impuls şi reflexii vor fi create, el va deveni precum Dumnezeu şi îl va înţelege pe Dumnezeu. Este rolul nostru, în calitate de creaturi ale materiei să creăm o punte şi să facem creaţia conştientă de sine.

În Kabbala ebraică, acest proces se numeşte “tikkun” sau reintegrare şi este cel mai bine cunoscut din opera lui Isaac Luria. Scholem afirma:

“Obiectul activităţii umane, care este desemnat să completeze lumea este tikkun, este restaurarea lumii lui Asiyyah în locul ei spiritual, completa sa separare de lumea kelippoth-urilor, şi căpătarea unei stări permanente, binecuvântate de comuniune între fiecare creatură a lui Dumnezeu pe care kelippoth-urile nu vor fi capabile să o deprecieze sau să o opreasca.”

Headlining in Bulgaria

Dupa ce va fi headliner pe 27 februarie la BALKANBLOT FEST in Skopje, Macedonia, Ashaena va concerta pe 28 februarie ca headliner la Dark Past Festival, in Sofia / Bulgaria, alaturi de Shambless, Drevna si Azzrakgar.

Iaca si afisul evenimentului:

Kabbalah XVIII

XVIII. Viziunea kabbalistica asupra sufletului

Am afirmat că cele patru lumi reprezintă “tărâmuri ale conştiinţei” şi în sprijinul acestei perspective, Kabbala conţine o viziune asupra sufletului care se integrează viziunii celor patru lumi. Interpretarea mea asupra cuvântului “suflet” se rezumă la doar două aspecte esenţiale. În primul rând acesta este vehiculul unui tip special de conştiinţă şi, în al doilea rând, sufletul poartă cu el conotaţiile individualităţii şi unicităţii.

În Kabbalah există cinci părţi ale sufletului. Sephira Binah este Mama sufletelor; litera asociată lui Binah este He, şi numărul asociat lui He este 5. Cele cinci suflete sunt:

Yechidah – unicitatea

Chiah – vitalitatea

Neshamah – respiraţia sufletul în sine

Ruach – spiritul-vânt spiritul-intelect

Nephesh – suflet spirit vital/suflet

Cele patru lumi atribuite sunt:

Briah – Neshamah

Yetzirah – Ruah

Assiah – Nephesh

Diferenţa precisă dintre Yechidah, Chiah şi Neshamah nu este clară; Kaplan ne dă următoarele atribute:

Yechidah – Kether

Chiah – Chokhmah

Binah – Neshamah

Nephesh este sufletul animal, “sufletul corpului”. Animalele au acest suflet şi la fel cum oamenii sunt animale, împărţim această moştenire. Nephesh este legat de nevoile primare – foame, plăcere, odihnă, satisfacţie sexuală, status social, etc. În multe culturi, dacă o persoană este întrebată unde i se află sufletul, nu va arăta spre cap ci spre inimă. Secretul Florii de Aur ne oferă o descriere a sufletului animal:

“Această inimă este dependentă de lumea exterioară. Dacă un om nu mănâncă chiar ăi pentru o zi, senzaţia este extrem de incomodă. Dacă aude ceva înspăimântător el tremură; dacă aude ceva ce îl infurie, se opreşte; dacă este pus faţă în faţă cu moartea, se întristează; dacă vede ceva frumos, este uluit.”

Kabbalah crede că Nephesh se pogoară în fiinţa umană când ne naştem şi se dizolvă împreună cu corpul, atunci când murim. Conform unei credinţe larg răspândite, femeile sunt mult mai legate de trupul spiritual decât bărbaţii şi Nephesh este câteodată catalogat ca fiind feminin Nephesh este asociat cu Assiah, lumea facerii şi subliniază legătura sa puternică cu lumea materială şi trupul însuşi.

Ruah este sufletul raţional şi este asociat cu aerul sau vântul (literal, cuvântul înseamnă aer) şi cu lumea lui Yetzirach. Tradiţional, Ruach nu a fost perceput ca ceva primit în mod automat de cineva. În cuvintele lui Scholem, acesta era un “produs post-natal”. Este cazul celor care trăiesc aproape exclusiv conform nevoilor fizice şi al altora care îşi petrec majoritatea timpului căutând o bază raţională a comportamentului lor, dar nu cred că este dovada unei discontinuităţi ci cred, că ar trebui să presupunem că Ruach este pretutindeni prezent într-o anumită măsură. Ruach este bazat pe abilitatea de a crea modele abstracte ale lumii în conştiinţă şi a reflecta asupra acestora.

Neshamah este Răsuflarea lui Dumnezeu. În Biblie se spune “Şi Domnul Dumnezeu a creat omul din ţărână şi i-a suflat în nări răsuflarea vieţii; iar omul a devenit un suflet viu.” “Răsuflarea vieţii” este Neshamah şi spre deosebire de Nephesh şi Ruach, acesta este un dar divin şi sursa abilităţii noastre de a intui tărâmul divin. Este dificil să scrii despre Neshamah. Ruach tinde să îl idealizeze pe Neshamah şi în absenţa unui contact autentic, proiectează o reflexie distorsionată a sa.

O caracteristică a lumii lui Briah, căreia Neshamah îi este atribuit este că acestă lume se găseşte dincolo de spaţiu şi timp.

Crowley, scriind despre cele trei suflete, comentează:

“Neschamah este aspiraţia care în mulţi oameni nu este decât un gol şi o dorinţă mută. El devine articulat numai atunci când îl constrânge pe Ruach să îl interpreteze. Nephesh sau sufletul animal, nu este corpul în sine; corpul este produsul Qlippoth-urilor sau carcaselor. Nephesh este acea brută coerentă care îl animă, de la reflexe la cele mai înalte forme ale activităţii conştiente. Acestea sunt cognoscibile doar atunci când sunt transpuse în Ruach. Ruach, în cele din urmă, este meacanismul convergând într-o conştiinţă centralizată care pare să fie ego-ul. Adevăratul ego este totuşi deasupra lui Neschamah, ale cărui mesaje ocazionale spre Ruach avertizează ego-ul uman de existenţa a ceva superior. Asemenea comunicări pot fi binevenite sau nedorite, încurajate sau înnăbuşite.”

Relaţia dintre Neshamah şi Sfântul Înger Păzitor este neclară. Ce poate fi spus este că în multe cazuri, oamenii se apropie de Neshamah prin intermediul unei entităţi care se comportă ca un intermediar între Ruach şi Neshamah. Nu este nici un dubiu că în multe cazuri Sfântul Înger Păzitor este proiecţia idealizată a lui Ruach însuşi. Sfântul Înger Păzitor este asociat sephirei Tiphereth, punctul de pe Pilonul Conştiinţei unde Briah se suprapune cu Yetzirah.

În Kabbalah, lumea şi Dumnezeu reprezintă doi poli opuşi ai aceluiaşi lucru şi scopul kabbaliştilor este de a-l aduce pe Dumnezeu în lume şi de a duce lumea înapoi la Dumnezeu. Am afirmat aceasta pentru a sublinia un lucru important: Neshamah nu este mai înalt decât Nephesh, corpul nu este ceva despărţit de spirit. Acestea sunt ideile care crează separaţia pe care kabbaliştii încearcă să o soluţioneze.

Vise si predictii astrale

Henri Rousseau "The Dream" - 1910

Intr-o noapte am visat ca visam. Si in visul visului, visam ca visam.
In visul meu, imi imparteam visul visat cu altii. Eram mai multi conectati la acelasi vis. Eram creatorii unei lumi pe care subconstientul meu o visa de fapt. Cunosteam persoanele din visul meu ce, impreuna cu mine visau acelasi vis. A fost interesant.
Revenind la acest plan constient, din pacate, ma gandeam la cei ce isi verifica cu ardoare, zilnic, horoscopul si, parca ziua nu incepe pentru ei daca nu isi afla predictiile astrale. Oamenii acestia nu au personalitate si nu dau dovada de putere de discernamant spre a alege ce e bine pentru ei singuri, fara a primi sugestii.
Cred in tipologiile zodiacale si in horoscoape facute cu bun simt si cu suflet si cu multa cunoastere dar nu cred in chestii publicate zilnic in ziare sau difuzate la radio. Intamplator am fost martorul unei organizari a horoscopului la un post de radio, nu dau nume. Se lua un ziar vechi de un an sau mai bine si se amestecau zodiile intre ele. Simplu, nu?
Viata nu are nevoie de cuantificari, variabile si definitii. Viata are nevoie de traire si acumulare de cunostinte si toate acestea spre a putea evolua spiritual.
Daca ar stii unii cat de bine functioneaza autosugestia... Te gandesti... te trezesti dimineata, voios, cu ganduri motivante si iti asculti horoscopul care, intamplator, e dezastruos pentru acea zi. Deodata, te panichezi, incepi sa fi foarte circumspect, sovaielnic si poate ca nu mai iei deciziile pe care trebuie sa le iei cu maximum de simt de raspundere.
Predictiile astrale sunt adevarate si tin de fenomene si legi nepatrunse de gandirea profana. E bine sa le iei in calcul dar nicidecum sa iti traiesti viata conform lor. Ele sunt si exista tocmai pentru a demonstra ca esti stapanul propriului destin si iti poti modifica viata precum voiesti. Totul tine de vointa. Intr-adevar, sunt unele aspecte ce nu pot fi modificate, dar pot fi evitate sau amanate, daca le stii din timp si / sau dezvolti o gandire sanatoasa vis-a-vis de ele.
Gandurile noastre constituie o energie fenomenal de puternica. Intotdeauna atragem ceea ce generam. Totul e ciclic. Aceasta este o lege a universului. Daca ne este teama ca nu o sa realizam ceva, cu siguranta aceasta nesiguranta ne va aduce esecul. Nimic bun, nimic constructiv, nici un progres sau evolutie.
Trebuie sa scapam de lanturile ce ne tin legati de tipare si tipologii cretine create de o societate artificiala, in care aproape nimic nu mai e veridic decat sufletul tau. Nu trebuie sa lasi ca "umbra" acestei societati sa se intinda si peste sufletul tau. Pastreaza-l liber, viu si nepatat.

Kabbalah XVII

XVII. Lumile kabbalistice

Arborele sephirothic al Vieţii ne prezintă o metaforă unde creaţia a avut loc în zece trepte şi ne este sugestionat că zece puteri (sau emanaţii, sau vase) au fost implicate. Mai există o imagine alternativă unde creaţia a avut loc în patru trepte. Acest model poartă numele de “cele Patru Lumi”.

Aceste lumi ne sunt înfăţişate astfel:

Atziluth – lumea emanaţiei sau a apropierii

Briah – lumea creaţiei

Yetzirah – lumea formării

Assiah – lumea facerii

Modelul kabbalistic al celor patru lumi împarte cu aceste viziuni alternative şi mai vechi credinţa într-o punte între perfecţiunea Divinităţii transcendente şi finititudinea şi imperfecţiunea lumii materiale.

Atziluth este lumea emanaţiei pure, revărsarea luminii lui Dumnezeu pe care noi o vedem refractată prin geamul conştiinţei drept cele zece lumini ale sephiroth-urilor. “A emana” înseamnă “ a se revărsa din”, şi Atziluth este lumea care provine direct din infinitul şi necunoscutul En Soph. Cuvântul Atziluth poate fi derivat din rădăcina “ezel” care înseamnă “lânga, în apropiere”. Alt termen folosit pentru a descrie natura emanaţiilor este “hamshakhah”, “scoaterea” cu sugestia că emanaţiile reprezintă doar o parte a ceva mult mai mare, ca şi cum am scoate apă dintr-o fântână.

Sephiroth-urile, ca expresie a Numelor Sfinete ale lui Dumnezeu sunt normal atribuite lui Atziluth şi aceasta este o indicaţie prin care înţelegem că vechii kabbalişti au văzut energiile pure ale sephiroth-urilor ca fiind inaccesibile conştiinţei normale. Lumea lui Atziluth este îndepărtată de lumea unde este posibil să ne formăm reprezentări ale sephiroth-urilor (Yetzirah) şi asta ne spune că imagini ale Arborelui Sephirothic sunt de fapt reprezentări ale ceva neimaginabil şi imposibil de comunicat. Trebuie să ne amintim de fiecare dată că harta nu este şi teritoriul.

Intelectual noi ştim că lumina soarelui este compusă dintr-un spectru de culori şi chiar copii pot desena curcubee, dar nu putem vedea aceste culori direct în lumina solară. Nu le putem vedea până când lumina nu este refractată în aburii ploii şi este bine să păstrăm aceasta în minte când luăm în consideraţie importanţa corespondenţelor sephirothice.

Atziluth este lumea apropierii, a vecinătăţii lui Dumnezeu, lumea unde cineva este scăldat în lumină nediferenţiată. În terminologia misticilor Merkabah, este lumea Tronului.

Briah este lumea creaţiei, creaţie în sensul a “ceva ieşit din nimic”. Autorul Bahirului face observaţia amuzantă că precum lumina este un atribut al lui Dumnezeu, lumina nu a trebuit să fie creată dar a fost formată, “ceva ieşind din ceva”; întunericul, pe de altă parte, nu era parte din Dumnezeu şi a trebuit să fie creat. Aceasta se leagă bine cu noţiunea kabbalistică de contracţie, tzimtzum, ideea prin care, pentru a începe creaţia era necesar un spaţiu unde să nu fie Dumnezeu. Dacă cineva presupune că natura ultimă a lui Dumnezeu este binele, atunci acel cineva trebuie deasemenea să concluzioneze că răul a fost creat, că bunătatea, lumina şi pacea lui Dumnezeu au fost deliberat reţinute într-o oarecare măsură pentru a crea universul şi aceasta reflectă separarea lui Kether în Chokhmah şi Binah, partea dreaptă şi stângă a lui Dumnezeu manifestat. Aceasta este o idee kabbalistică: calităţile negative ale existenţei, rigoarea şi severitatea lui Dumnezeu precum sunt zugrăvite de Pilonul din stânga al Arborelui Vieţii, nu sunt un rezultat al unei a treia părti rău-voitoare– un anti-Dumnezeu diabolic. Ele sunt însăşi esenţa actului creator.

Din motive evidente nu se dă prea multă importanţă în literatura kabbalistică, ideii că actul creator fundamental ar fi fost o creaţie a răului, dar indicii ale acestui efect pot fi găsite pretutindeni. Bahirul foloseşte metafora aurului şi argintului pentru a sublinia că esenţa actului creator se “abţinea”. Ceea ce era reţinut era cu mult mai mare decât ceea ce era dat, aşa încât ceea ce a fost dat, mila lui Dumnezeu este asociată cu argintul, pe când ceea ce a fost reţinut, severitatea lui Dumnezeu a fost asociată cu aurul. Esenţa actului creator a fost “abţinerea” lui Dumnezeu şi nu am putut găsi nicăieri în Kabbalah, ideea că o entitate, alta decât Dumnezeu, a fost implicată – nu există demiurg în Kabbalah. Esenţa actului creator a fost separarea. Unul devine doi, Kether devine Chokhmah şi Binah şi în această dualitate primară poate fi găsita rădăcina tuturor dualităţilor.

Creaţia care are loc în Briah este diferenţierea; adică Briah prezice potenţialitatea creaţiei. Creaţia care are loc în Briah nu este creaţia a ceva tangibil ci creaţia acelor condiţii necesare (dar abstracte şi în mod cert intangibile), ce fac creaţia posibilă. Este dificil să găsim un exemplu bun fără să ne sprijinim pe forme abstracte ale fizicii teoretice care încearcă să răspundă unor întrebări de genul “de ce este universul aşa cum este?”, dar natura lui Briah este insesizabilă.

Olăritul este o activitate creatoare. Creaţia unor forme noi şi complet originale, din lut, este în mod cert o creaţie sintetică. Un olar vrea să facă un ulcior care să ţină apa. Să luăm aminte la folosirea cuvântului “face”; plămădirea ulciorului este o activitate care are loc în Assiah, lumea facerii. Olarul poate încorpora o inovaţie de design în ulciorul pe care tocmai îl face, şi dacă această inovaţie este suficient de neobişnuită am putea considera design-ul însuşi ca fiind creativ – acesta este exemplul creativităţii Yetziratice.

Să ne întoarcem acum în timp, în vremurile îndepărtate în care nu existau ulcioare. Ar trebui să privim creaţia primului ulcior ca fiind într-adevăr creativă, în sens Briatic, mai degrabă decât sintetic-creativă, în sens Yetziratic? În terminologia kabbalistică, Briah, lumea creaţiei, face posibile condiţiile apariţiei formei, prin furnizarea diferenţierii şi identităţii.

Acesta este un concept abstract şi dificil de înţeles. Wittgenstein surprinde aceasta când a observat că soluţia, misterul vieţii, în timp şi spaţiu se află dincolo de spaţiu şi timp.

În mod tradiţional, Briah este lumea arhanghelilor.

Yetzirah este o lume curioasă, deoarece conţinutul ei este şi intangibil şi real în acelaşi timp. Este o lume a intangibilităţii dar a obiectelor diferenţiate. Este dificil să scrii despre Yetzirah deoarece ea conţine întreaga cultură umană; miturile noastre, legendele, muzica, poezia, legile, comportamentul cultural, literatura, ştiinţele, jocurile, ş.a.m.d. Acestea cad în categoria lucrurilor “intangibile dar reale”, lucruri care nu au substanţă dar care constituie moştenirea noastră şi definesc experienţa de a fi uman. Yetzirah caracterizează procesul de “a deveni real”. Lumea lui Yetzirah este în mod tradiţional tărâmul ordinelor angelice, dar ca şi arhanghelii, atribuirea unor sephiroth specifice variază de la un autor la altul.

Assiah este lumea facerii, lumea unde formele “devin reale”. Calitatea esenţială a lumii facerii, care ne permite să facem lucruri, este stabilitatea, faptul că lumea materială are proprietăţi stabile şi se comportă în mod previzibil. Ştiinţele noastre sunt rezultatul acestei predictibilităţi – nu ar exista ştiinţă dacă nu ar exista caracterisitici stabile.

Stabilitatea şi predictibilitatea lui Assiah formează stânca pe care ne construim cultura materială a “lucururilor” – milioane de lucururi diferite. Probabil există lumi mai previzibile care sunt prea predictibile şi mecanice pentru a susţine viaţa – ne putem aduce aminte de mitul zoharic al regilor Edomului, regatele “forţelor neechilibrate” care conţin o preponderenţă a Din-ului, judecăţii şi care au fost distruse.

Cele patru lumi pot fi asociate Arborelui Sephirothic şi sunt multe modalităţi prin care am putea face aceasta. Atziluth corespunde lui Kether, Briah lui Chokhmah şi Binah, Yetzirah următoarelor şase sephiroth şi Assiah lui Malkuth. Cele patru lumi reprezintă patru tărâmuri distincte ale conştiinţei şi prin aceasta înţelegem mai mult decât simple atribuiri ale sephiroth-urilor.

Frunze...

O lume facuta din frunze, ce sunt purtate de vant si uneori se prind prin plete de ingeri cu ochi verzi.
O lume de ganduri, intruchipate in acele frunze, intr-un carusel nebun, intr-un vartej ce aparent nu are nici o noima dar adanc sunt manate de sentimente mocnite ce se aprind in flacari vii si pline de bucuria trairii.
Ninge molcom cu frunze, deasupra celor doua suflete aflate in plimbarea lor, undeva, canva, in padurea unei vieti, sau a mai multora.
Prefer sa fiu candva frunza ce iti mangaie chipul in alunecarea ei fireasca spre pamant. Sper sa am norocul sa ma opresc o clipa in parul tau si imbatata de mireasma lui sa ma desprind incet dansandu-mi clipa ce se vrea eterna pana simti-v-oi atingerea rece a solului.
Daca sufletul tau ar fi un arbore, mi-ai da voie sa fiu una din frunzele sale?

Kabbalah XVI

XVI. Qlippoth

Cuvântul “qlippah” sau “klipah” (plural “qlippoth”) înseamnă “carcasă” sau “coajă”.

Ideea de acoperământ, de vas, este comună în Kabbalah, când este folosită, în momente diferite şi cu diferite grade de subtilitate, pentru a exprima maniera în care, lumina lui En Soph este “încapsulată”. De exemplu, sephiroth-urile, în capacitatea lor de recipiente ale luminii, sunt numite câteodată kelim, “vase”. Dualitatea dintre “container” şi “conţinut” este una dintre cele mai importante în explicarea kabbalistică a momentului creativ.

Cuvântul “qlippah” este o extensie a acestei metafore. O qlippah este un acoperământ sau un container şi precum fiecare sephiroth acţionează ca o carcasă sau un acoperământ al sephirei ce o precede în ordinea emanaţiei, într-un sens tehnic, putem spune că aceste qlippoth sunt înnăscute în Arborele Vieţii. Precum observăm pe buturuga unui copac inelele de creştere, putem spune că Arborele Vieţii are zece inele concentrice, şi câteodată qlippah-ul este egal cu coaja. Cuvântul este folosit frecvent să exprime un acoperământ care nu conţine lumină: o carcasă goală, o coajă moartă.

Deasemenea, în Kabbalah, qlippoth-urile mai apar drept puteri demonice ale răului. Un motiv datorită căruia cuvântul “qlippah” nu are un înţeles simplu este şi partea kabbalistică ce încearcă explicarea răului, deoarece este greu să explici răul într-un sistem al religiei monoteiste, non-dualiste.

Dacă Dumnezeu este bun, de ce există rău?

Zoharul atribuie cauza primă a răului actului separării. Actul separării ne este înfăţişat drept “tăierea vlăstarelor”. Ceea ce era unit devine despărţit şi graniţele dintre un lucru şi altul pot fi privite drept o carcasă. Prima separare a fost despărţirea Arborelui Vieţii (Pilonul Milei) de Arborele Cunoaşterii (Pilonul Severităţii).

Conform percepţiei normale, lumea este clar caracterizată de diviziunea dintre un lucru şi altul şi în acest sens tehnic, cineva ar putea spune că suntem scufundaţi într-o lume a carcaselor. Ele ne-au fost prezentate precum drojdia rămasă într-un pahar cu vin sau drept reziduu rămas după prelucrarea aurului. După părerea lui Scholem, Zoharul interepretează răul drept “reziduu sau refuz al proceselor organice ascunse, ale vieţii”; răul este ceva ce este mort, dar învie datorită faptului că o scânteie de Dumnezeu cade în el; dar el în sine, singur, este un reziduu mort al vieţii.

Următoarea listă de corespondenţe continuă interprertarea precum qlippoth-urile sunt carcase goale, forme fără forţă, învelişuri ale sephiroth-urilor:

Kether Inutilitate

Chokhmah Spirit Arbitrar

Binah Fatalism

Chesed Ideologie

Gevurah Birocraţie

Tiphereth Pustiire

Netzach Rutină, obişnuinţă

Hod Ordine rigidă

Yesod Robotism

Malkuth Stasis, stagnare

O a doua interpretare a qlippoth-urilor este că ele reprezintă aspectul negativ al fiecărei sephire, ca şi cum fiecare sephira ar avea un Mr.Hyde care să îl completeze pe Dr. Jekyll. Există multe variante ale acestei idei. Una dintre cele mai întâlnite este idea că răul este cauzat de un exces al puterilor lui Din (Judecăţii), în creaţie. Originea acestui dezechilibru poate să fie înnăscută, un reziduu al momentului creaţiei, când fiecare sephiră a trecut printr-o perioadă de dezechilibru şi instabilitate.

Dezechilibrul puterilor lui Din ne oferă baza pentru “sitra achra”, “cealaltă parte”, sau “partea din stânga” (referindu-se la Pilonul Severităţii), un regat aproximativ sau în totalitate al răului. Acesta poate fi reprezentat de un Arbore întreg în adevăratul sens al cuvântului, câteodată de un mare dragon şi câteodată de şapte iaduri. Unele versiuni combină Kabbalah cu demonologia medievală producând liste detaliate de demoni.

Una din aceste versiuni a supravieţuit în tradiţia Golden Dawn referitoare la qlippoth. Qlippoth-urile ne sunt prezentate drept zece puteri corespunzând celor zece sephiroth.

Kether Thaumiel Gemenii lui Dumnezeu (TAVM, tom – gemeni)

Chokhmah Ogiel Obstacolele (?OVG – a desena un cerc)

Binah Satariel Tăinuitorii (STR, satar- a ascunde, a tăinui)

Chesed Gash’khalah Spărgătorii în Bucăţi (GASh Ga’ash a scutura, a cutremura, KLH, khalah – distrugere completă, anihilare)

Gevurah Golachab Cei în Flăcări (neclar)

Tiphereth Tagirion Ceartă (probabil din GVR, goor – ceartă)

Netzach Orev Zarak Corbul Risipirii (ARV, orev – corb ZRQ, zaraq – a risipi)

Hod Samael Acuzator Fals (SMM, samam – otravă)

Yesod Gamaliel Fund Obscen (GML, gamal- camilă?)

Malkuth Lilith Femeia Nopţii (Leilah – Noapte)

Multe din aceste atribuţii sunt vădite, altele nu. Gemenii lui Dumnezeu înlocuiesc o unitate cu o dualitate contradictorie. Obstacolele blochează expansiunea liberă a voinţei lui Dumnezeu. Tăinuitorii împiedică mama formă să dea naştere copilului. Spărgătorii în Bucăţi sunt puterile autorităţii scăpate de sub control. Cei în Flăcări se referă la aspectul distructiv al lui Gevurah. Lilith este partea întunecată a lui Malkah sau a reginii lui Malkuth.

A treia interpretare majoră a qlippoth-urilor i se datorează lui Isaac Luria a cărui idee a fost una dintre cele mai elaborate din Kabbalah.

Luria a numit primul pas în procesul creaţiei “tzimtzum” sau contracţie. Această contracţie a avut loc în En Soph, Dumnezeul fără limită, necunoscut şi de necunoscut, Dumnezeul Kabbalei. Dumnezeu s-a “contractat” în procesul limitării de sine pentru a face loc (într-un sens metaforic) creaţiei. În următorul pas, lumina a pătruns în acest spaţiu pentru a umple vasele goale ale sephiroth-urilor dar toate, în afară de primele trei au fost sfărâmate de lumină. Această spargere a vaselor este numită “shevirah”. Fragmentele vaselor sparte au căzut în abisul creat prin contracţie şi au format qlippoth-urile. În mare parte, lumina s-a întors la En Soph dar a mai ramas şi în vase (precum o dâră de ulei într-o sticlă goală) şi a devenit deasemena qlippoth.

Un fel de a privi la shevirah este următorul: contracţia de sine, tzim tzum a fost un act a lui Din, sau a Judecăţii, şi astfel rădăcina actului creativ a fost calitatea pe care kaballiştii o indentifică cu sursa răului şi a fost prezentă în atâta cantitate încât o creaţie echilibrată a devenit posibilă numai excretând dezechilibrul. Shevirah poate fi văzută ca o acţiune de corectare în care puterile neechilibrate ale lui Din, vasele sparte, au fost aruncate şi îndepărtate în abis.