Zori de zi... inca o zi inceputa pentru a se termina mai tarziu, imperceptibil, din punctul meu de vedere, avand in vedere ca activitatea mea incepe rareori la aceeasi ora cu a celorlalti.
Privesc petuniile de la geam si chibzuiesc ca frumusetea lor, a naturii, in general poate are un scop precis. Scopul de a ne calma gandurile, scopul de a ne aduce acel strop de tihna in sufletele noastre.
Daca rasa umana a fost sau este un experiment, atunci acest experiment este foarte instabil si aproape un esec. Foarte putini se desprind de miscarea browniana a societatii si vad "realitatea" din jurul lor asa cum este. O realitate personala combinata cu mici evadari si crampeie de Realitate.
Uneori dorinta ta de a face bine este perceputa de ceilalti exact invers. Oare personalitatea noastra este singura ce poate modela propriile perceptii? Este oare necesara "acordarea" perceptiilor la acelasi nivel pentru a intelege un act sau o actiune benefica asa cum a fost gandita si simtita de cel ce o / il genereaza?
Trebuie sa trecem dincolo de "marele vãl", primul obstacol de care constiinta noastra se loveste in dorinta de a cunoaste mai mult. Este acea dorinta de a ne cunoaste bazele sau "Fundatia". Odata ajunsi acolo, ne lovim de acest obstacol fiindca dincolo de motivul existentei noastre salasluieste Absolutul.
Dar pana acolo, sinele nostru trebuie sa lupte cu regulile prescrise ale societatii, cu sistemul de valori, conceptii si judecati ale celorlalti fiindca, fiecare dintre noi judeca prin prisma propriei personalitati si aceasta judecata este imbinata, la randul ei cu elementele unui rationament ce salasluieste in subconstientul colectiv si se bazeaza mult si pe influenta valorilor, conceptiilor si modului de gandire a celorlalti.
Mi se pare odios sa te raportezi intotdeauna la acestea in loc sa te desprinzi si sa filtrezi totul prin sinele tau, hranindu-l cu cunoastere si elevandu-l pentru a depasi barierele intelectuale impuse de traiul in aceasta societate.
Nu exista Rai sau Iad ca locuri distincte decat in mitologiile religioase insa omul le poate experimenta pe amandoua ca stare de constiinta, ca stare spirituala. Din pacate, 95% din oameni creeaza zilnic acel "iad" in care ii tarasc si pe altii.
Nu exista "Diavolul" reprezentand cauza tuturor relelor ci insusi individul uman este aceasta cauza.
Suntem samanta propriei noastre autodistrugeri sau eliberari. Ne hranim cu propriile iluzii si devenim sclavii unei lumi construite si "invetate" de noi. Ne vanam, ne asuprim si ne omoram pentru niste hartii cu numere tiparite pe ele fiindca acele numere reprezinta "puterea". Suntem o rasa avida de putere dar in realitate suntem mai firavi decat un ghiocel surprins de viscolul iernii.
Oamenii sunt frunze in vantul brownian. Avem nevoie de o ancora si de a scoate capul din acest vartej pentru a respira in voie aerul cunoasterii.
... Credeam ca am pierdut acest articol inchizand din greseala fereastra cu blogul dar un bun prieten mi-a spus ca e posibil sa fi fost salvat inainte fiindca blogul salveaza draft-uri automat.
Multumesc mult, Trix! Datorita tie pot sa impart cu lumea aceste randuri.
Privesc petuniile de la geam si chibzuiesc ca frumusetea lor, a naturii, in general poate are un scop precis. Scopul de a ne calma gandurile, scopul de a ne aduce acel strop de tihna in sufletele noastre.
Daca rasa umana a fost sau este un experiment, atunci acest experiment este foarte instabil si aproape un esec. Foarte putini se desprind de miscarea browniana a societatii si vad "realitatea" din jurul lor asa cum este. O realitate personala combinata cu mici evadari si crampeie de Realitate.
Uneori dorinta ta de a face bine este perceputa de ceilalti exact invers. Oare personalitatea noastra este singura ce poate modela propriile perceptii? Este oare necesara "acordarea" perceptiilor la acelasi nivel pentru a intelege un act sau o actiune benefica asa cum a fost gandita si simtita de cel ce o / il genereaza?
Trebuie sa trecem dincolo de "marele vãl", primul obstacol de care constiinta noastra se loveste in dorinta de a cunoaste mai mult. Este acea dorinta de a ne cunoaste bazele sau "Fundatia". Odata ajunsi acolo, ne lovim de acest obstacol fiindca dincolo de motivul existentei noastre salasluieste Absolutul.
Dar pana acolo, sinele nostru trebuie sa lupte cu regulile prescrise ale societatii, cu sistemul de valori, conceptii si judecati ale celorlalti fiindca, fiecare dintre noi judeca prin prisma propriei personalitati si aceasta judecata este imbinata, la randul ei cu elementele unui rationament ce salasluieste in subconstientul colectiv si se bazeaza mult si pe influenta valorilor, conceptiilor si modului de gandire a celorlalti.
Mi se pare odios sa te raportezi intotdeauna la acestea in loc sa te desprinzi si sa filtrezi totul prin sinele tau, hranindu-l cu cunoastere si elevandu-l pentru a depasi barierele intelectuale impuse de traiul in aceasta societate.
Nu exista Rai sau Iad ca locuri distincte decat in mitologiile religioase insa omul le poate experimenta pe amandoua ca stare de constiinta, ca stare spirituala. Din pacate, 95% din oameni creeaza zilnic acel "iad" in care ii tarasc si pe altii.
Nu exista "Diavolul" reprezentand cauza tuturor relelor ci insusi individul uman este aceasta cauza.
Suntem samanta propriei noastre autodistrugeri sau eliberari. Ne hranim cu propriile iluzii si devenim sclavii unei lumi construite si "invetate" de noi. Ne vanam, ne asuprim si ne omoram pentru niste hartii cu numere tiparite pe ele fiindca acele numere reprezinta "puterea". Suntem o rasa avida de putere dar in realitate suntem mai firavi decat un ghiocel surprins de viscolul iernii.
Oamenii sunt frunze in vantul brownian. Avem nevoie de o ancora si de a scoate capul din acest vartej pentru a respira in voie aerul cunoasterii.
... Credeam ca am pierdut acest articol inchizand din greseala fereastra cu blogul dar un bun prieten mi-a spus ca e posibil sa fi fost salvat inainte fiindca blogul salveaza draft-uri automat.
Multumesc mult, Trix! Datorita tie pot sa impart cu lumea aceste randuri.
Un comentariu:
Foarte frumos si profund ceea ce ai scris. Ce pot spune e ca, in incercarile lor de a scoate capul din vartejul haotic despre care ai scris, multi reusesc doar sa-l inteteasca si mai tare (eventual fara sa doreasca) pentru ceilalti. Astfel, ca un program gresit care rulat cu incredere de un nestiutor cicleaza la infinit printre biti, ca o microfonie neasteptata si foarte rusinos de enervanta, ca un tsunami pornit de la o minora miscare a pamantului de sub picioarele noastre; ca toate acestea si ca multe alte lucruri neasteptate si incontrolabile datorita complexitatii, neatentiei sau magnitudinii, omenirea, dupa cum ai spus si tu, se suprapune cu notiunea de experiment polisincretic esuat sau cel putin pe drumul autodistrugerii (lucru pe care l-am mai tot spus)... experiment din a carui vibratie interferentiala infernala scapa cine poate, cum poate.
(P.S: N-ai pentru ce sa-mi multumesti! Traiasca autosave-urile, oriunde ar fi ele.)
Trimiteți un comentariu