sâmbătă, iunie 20, 2009

Sarbatorile mai importante ale lunii iunie

Iaca am revenit si m-am gandit sa revin cu sarbatorile lunii iunie, incepand totusi de pe data de 15 si pana la sfarsitul lunii deoarece mi aceasta perioada mi se pare cea mai importanta pentru mijlocul anului.

15 iunie
IELELE SAU RUSALIILE

Reprezentările mitice feminine care apar noaptea, înainte de cântatul cocoşilor, în perioada între Paşte şi Rusalii, se numesc Iele sau Rusalii. Acestea au o bogată sinonimie zonală: Zânele, Măiestrele, Frumoasele, Miluitele, Dânsele, Şoimanele, Vântoasele, Cele Sfinte, Cele Nemaipomenite, Cele Frumoase, Doamnele, Puternicele, Fetele Câmpului, Împărătesele Văzduhului, Ursoacele şi altele. Rusaliile sunt spirite rebele ale morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în lăcaşele lor subpământene şi încep să facă rele oamenilor. Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat nume eufemistice ( Zâne, Frumoase, Şoimane etc.) sau nume provenite din pronume personale ( ele, pronunţate “Iele”, Dânsele ) şi demonstrative ( Cele ). Spre deosebire de Strigoii morţii care apar şi provoacă necazuri oamenilor în anotimpul friguros al anului, Ielele populează peisajul mitic românesc pe timpul verii. Conform tradiţiei populare, Ielele sunt fecioare îmbrăcate în alb, copile frumoase, sfinte, fecioare bătrâne, spirite sau duhuri rele în număr fără soţ (3-5-5-9) mai rar în număr cu soţ (2-4-12). Asemănător Filipilor, Sântoaderilor, Circovilor, Căluşarilor. Ielele apar numai în cete. Prin Banat fiecare membră a cetei poartă câte un nume (Rudeana, Ruja, Păscuţa, Trandafira, Cosânzeana, Sânziana, Magdalena, Ana, Todosia etc.), adesea invocate în vrăji şi descântece. Locuinţa lor s-ar afla prin codrii neumblaţi şi neatinşi de topor şi de picior de om, prin văzduh, pe câmpii, pe ostroave pustii, pe ape mari. Ele pot fi văzute plutind şi fâlfâind prin aer, pe la fântâni, prin pomi, pe sub streşinile caselor. Umblă însoţite de lăutari (fluieraşi, cimpoieri), sună din clopoţei, bat din tobe şi trâmbiţe, joacă (hora, brâul etc.), întind mese pe iarbă, beau, petrec, chiuie şi cântă în cor: “Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu / Leuşten şi Odolean, / Avrămeasă, Cârtăneasă, / Ar fi lumea toată a noastră!”. Pe unde joacă Ielele pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba înnegreşte şi încetează a mai creşte. Ielele ar pedepsi oamenii făcători de rele, pe cei care nu le respectă zilele, care dorm noaptea sub pomi sau sub cerul liber, care ies noaptea la fântână să aducă apă, prin ridicarea lor pe sus, în vârtejuri, prin pocire şi sluţire. Diferite forme de reumatism şi boli neuropsihice se numesc “luatul din Iele”, “apucat de Iele”, “luat din Rusalii”, “rămas şoimărit”, “ologit de Dânsele”. Local, Ielele urseau copiii la naştere şi preziceau moartea oamenilor. În nopţile când deveneau extrem de periculoase (Sfredelul Rusaliilor, Rusalii, Sânziene, prima zi din Postul lui Sânpetru şi altele), oamenii purtau usturoi sau pelin la brâu. Dacă se întâmpla să le vadă sau să le audă, nu trebuiau să se mişte sau să vorbească. De bolile provocate de Iele se putea scăpa prin diferite procedee: descântece de Ielele sau de Dânsele, “cetanie la mănăstire”, intrarea în hora Căluşului, sărirea bolnavului de Căluşari şi altele.





16 iunie
COASA

Denumirea populară a constelaţiei Cefeu este Coasa. Cele şapte stele ale costelaţiei desenează pe cer coada (coporâia) , mânerul (piciorul) şi fierul (lama) cunoscutei unelte agricole, coasa (Dorohoi).




17 iunie
MOŞII DE VARĂ

Sărbătoarea populară cu dată mobilă dedicată morţilor, moşilor şi strămoşilor, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor este numită în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banatul de est, Moşii de Vară. Denumirile zonale ale Moşilor de Vară indică fie importanţa zilei (Moşii cei Mari), fie poziţia ei în Calendarul popular (Moşii Duminicii Mari, Moşii Rusaliilor). Se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi s-au plimbat nestingherite printre cei vii, se întorc supărate, la Moşii de Vară, la lăcaşele lor subpământene. Pentru a fi îmbunate li se dădeau de pomană vase din lemn sau din lut, cumpărate în sudul ţării de la Târgurile Moşilor, pline cu vin, apă, lapte, cu mâncare gătită, pâine, flori şi lumânări aprinse. Aceste pomeni, făcute după un ritual respectat cu stricteţe (pronunţarea formulelor consacrate, împărţirea mâncărurilor şi băuturilor cu vase cu tot, înainte ca vreun membru al familiei să guste din acestea ), se numeau Moşi. În unele zone ale Moldovei, împărţirea vaselor se continuă în prima şi a doua zi de Rusalii. La Moşii de Vară se primeau şi se împărţeau atât de multe vase, încât gospodinele nu mai aveau nevoie să procure altele noi pentru uz propriu. Cumpărau însă vase din lut sau din lemn (doniţe, blide) pentru a le da de pomană. În această zi se efectuau şi alte practici dedicate morţilor: curăţirea şi udarea mormintelor, bocirea morţilor (Muntenia, Oltenia), se făcea plata simbolică a apei ce urma să fie dată de pomană (nordul Moldovei) şi altele. De respectarea cu stricteţe a ritualului şi de abundenţa ofrandelor depindea împăcarea şi întoarcerea morţilor, fără incidente, în lumea lor subpământeană.





18 iunie
JOCUL CĂLUŞARILOR

Ceremonialul de mare spectacol, precedat de Legatul Steagului şi urmat de Spargerea Căluşului, în care zeul Căluş petrece şi se desfată împreună cu anturajul său divin, ceata căluşarilor, în săptămâna Rusaliilor este cunoscut sub numele de Căluşari. Ceremonialul cuprinde practici şi formule magice, dansuri şi acte rituale executate de o ceată masculină strict ierarhizată: Mut, Vătaf, ajutor de Vătaf, Stegar, Căluşari de rând. Starea euforică şi coeziunea mistică între participanţi, legaţi prin jurământ de credinţă şi complicate rituri de consacrare, sunt obţinute prin executarea, până la epuizare fizică şi psihică, a dansurilor sacre după melodii de joc cântate de lăutari. Muzicanţii nu fac parte din ceată şi, ca urmare, nu depun jurământ de credinţă, în faţa Mutului şi Vătafului. Astfel, dansurile căluşăreşti au acelaşi efect cu al beţiilor rituale de la Anul Nou (Revelionul, Îngropatul Crăciunului, Iordănitul Femeilor). Jocul căluşarilor poartă cu sine funcţii şi semnificaţii diferite ca vechime şi semnificaţie:

-desfătarea zeului cabalin substituit de o mască purtată de Mut, de o efigie (Steagul Căluşului), un totem (Ciocnitul Căluşului) în care apar excese, urme ale unor practici orgiastice;

-transferul magic al fertilităţii divine prin vrăjirea, în timpul jocului, a bolovanului de sare, dat apoi vitelor pentru prăsire şi înmulţire, şi a blidului cu seminţe pentru însămânţarea şi rodnicia ogoarelor;

-grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea simbolică a tinerelor neveste prin intrarea lor, la încheierea jocului, în hora căluşarilor şi prin atingerea phalusului purtat de Mut;

-vindecarea persoanelor “luate din Rusalii”, “luate din Căluş” etc. prin transferul magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă de Mut sau Vătaf, de la puiul de găină sacrificat violent sau de la căluşarul supus unei morţi rituale, numită Doborârea căluşarilor, la omul bolnav;

-jucatul copiilor purtaţi în braţe în hora Căluşului sau săritul lor, întinşi pe pământ, de către căluşari pentru alungarea bolilor, în special a “frigurilor”;

-alungarea Ielelor sau Rusaliilor prin ameninţarea lor cu diferite arme preistorice (beţe, săbii de lemn, arcuri cu săgeţi), prin scenele războinice (Războiul), prin plantele vrăjite (pelin, usturoi), prin impetuozitatea dansurilor căluşăreşti care imită, uneori, mersul la trap sau în galop al cailor, prin formule indescifrabile şi zgomote produse de zurgălăi şi clopoţei.

Mai multe informatii despre dansul ritualic al calusarilor puteti gasi si intr-un foarte bun studiu, pe un alt blog, adica mai precis aici.





19 iunie
SURATE

Formula de adresare între persoanele feminine legate prin jurământ în perioada copilăriei la Sântoader, Moşii de Vară, Mătcălău, este surată. Termenul corespondent pentru băiat este de frate de cruce sau fârtate. Fetele care intră în alaiurile sacre ale Paparudei, Caloianului, Drăgaicei, Lăzărelului se numesc şi îşi zic una alteia, surată. Cât timp sunt în viaţă, suratele se întâlnesc, petrec şi îşi fac diferite daruri în ziua anului când s-au însurăţit. În Oltenia, la moartea unei surate se efectuau, înainte de închiderea mormântului, diferite rituri de separare şi despărţire, iar în Bihor, suratele rămase în viaţă se întâlneau simbolic într-o zi a morţilor cu suratele intrate în moarte, în ceremonial numit Lioara sau Jocul pe morminte. Ceremonia de potolire a dorului dintre surate s-a desacralizat, dar este amintită de cunoscutul joc al copiilor Dorul Mărioarelor (nume generic pentru femeile moarte) şi al Surioarelor (nume generic pentru fetele şi femeile în viaţă). În sudul Transilvaniei şi centrul Munteniei suratele se numesc verişoare iar fârtaţii veri.



20 iunie
LICURICI

Insecta din ordinul Coleopterelor, licuriciul, a cărei femelă emite o lumină fosforescentă, ar fi rânduită de Dumnezeu sau de Sfântul Petru să lumineze calea celor rătăciţi noaptea prin pădure. Licuricii, numiţi şi făcliile pădurilor, apar în preajma solstiţiului de vară şi luminează noaptea,de la apusul soarelui până dimineaţa, când începe cucul a cânta (Oltenia).


21 iunie
LEUŞTEANUL

Leuşteanul este o plantă din familia Umbeliferae, cu puteri miraculose, care asigură împreună cu pelinul, usturoiul, odoleanul, avrămeasa şi cărstineasa, protecţie magică împotriva Ielelor. La Rusalii, în sudul României, la Ispas, în Transilvania, leuşteanul are funcţie apotropaică, de alungare a Ielelor şi Strigoilor, a bolilor şi relelor aduse de aceştia; se agăţa la ferestrele şi uşile caselor; se lega de coarnele şi cozile vitelor cu lapte; se amesteca cu tărâţe sau cu turte şi se da să-l mănânce animalele; oamenii, în special femeile, se încingeau cu tulpinile peste mijloc; copiii se atingeau se “băteau” sau se “sorcoveau” cu leuştean; crucile din hotarul satelor se împodobeau cu coroane din leuştean şi flori; feciorii împodobeau caii cu care ocoleau în ziua de Ispas crucile din sat (Sibiel, jud. Sibiu). Mănunchiul de flori şi leuştean sfinţit la Ispas şi păstrat la icoană era folosit în diferite practici pentru depăşirea momentelor de cumpănă ivite de-a lungul anului. În acelaşi scop era folosit şi pentru împodobirea Steagului Căluşarilor la Rusalii şi Steagului Drăgaicei la Sânziene. În medicina populară leuşteanul se folosea pentru tratarea durerilor de cap, tusei convulsive, indigestiilor, junghiurilor oamenilor, iar în amestec cu odolean şi aişor, pentru vindecarea vitelor.



22 iunie
ARDEREA COMORILOR

Credinţa că în nopţile marilor sărbători calendaristice (Sângiorz, Anul Nou, Crăciun, Paşte, Sânziene), ard comorile “curate”, nevrăjite şi neblestemate. Pentru a descoperi locurile unde “joacă” sau se “spală” banii îngropaţi, oamenii privegheau cu atenţie în speranţa că vor vedea “flăcările fără cădură”, de culoare albăstruie ale comorilor. Timpul cel mai favorabil pentru descoperirea lor sunt nopţile marilor sărbători de peste an. Se aprecia că puţine comori puteau fi descoperite iar din acestea şi mai puţine puteau fi săpate întrucât erau vrăjite, închinate diavolului, legate sau necurate. Credinţa în comorile îngropate şi în putinţa omului de a le descoperi şi săpa este atestată pretutindeni în România.



23 iunie
DRĂGAICA SAU SÂNZIANA

Zeiţa agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate, sinonimă cu Sânziana este, în Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea, Drăgaica. Aceasta se naşte la 9 martie, echinocţiul de primăvară în Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară în Calendarul gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele, sânziana sau drăgaica, şi este invocată de fecioare la vârsta căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe în timpul dansului ei nupţial, Jocul Drăgaicei. În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc Drăgaica păstrează amintirea Marii Zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec.

Drăgaica sau Sânziana, numită în diferite zone etnografice Dârdaica, Împărăteasa, Stăpâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasă, ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta, cântând şi dansând, împreună cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri. În cetele de Drăgaică din sudul Munteniei, fata care joacă rolul zeiţei este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie albă şi cu cunună împletită din flori de sânziene (drăgaică) pe cap, însemn al cununiei. În timpul ceremoniei nupţiale zeiţa bagă bob spicului de grâu şi miros plantelor de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat etc. Dar, când i se nesocoteşte ziua, ea stârneşte vârtejuri şi vijelii, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi îi îmbolnăveşte, lasă florile fără leac şi miros. După Dansul Drăgaicei din ziua când şi Soarele joacă pe cer la amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor şi să sporească nopţile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, răsare pe cer constelaţia Găinuşei (Cloşca cu Pui), florile îşi pierd din miros şi din puterea tămăduitoare de boală, cucul încetează să mai cânte, apar licuricii în păduri, se întoarce frunza pe ulm, plop, tei etc. Manifestările cultice de altădată, de cinstire a zeiţei agrare, au devenit ocazii de întâlnire şi cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei şi, apoi, vestite târguri, bâlciuri şi iarmaroace de Drăgaică, Sânziene şi de Fete. Zeiţa agrară la vârsta fecundităţii şi maternităţii a fost atestată cu numele de Drăgaică în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi cu numele de Sânziană în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş, Bucovina.




Informatii suplimentare despre sarbatoarea de Sanziene:
Link 1 Link 2

24 iunie
AMUŢITUL CUCULUI

Ziua fenomenului astronomic al solstiţiului de vară, când încetează cucul a cânta, este numit în Calendarul popular, Amuţitul cucului. Cântecul cucului, orologiu pentru măsurarea timpului în Calendarul popular şi sursă de inspiraţie melancolică de dor şi jale, începe să fie auzit la Blagoveştenie sau Ziua Cucului (25 martie) şi încetează brusc, după trei luni, la Sânziene sau Amuţitul Cucului (24 iunie) când, conform tradiţiei s-ar înneca cu un bob de orz. Oamenii au observat că, an de an, cântecul scurt şi răsunător al acestei păsări migratoare începe şi sfârşeşte la două fenomene astrologice stabile, indispensabile pentru calculul oricărui calendar: echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară. Fără acest comportament cucul ar fi avut puţine şanse să devină o pasăre atât de îndrăgită de români. Indicând naşterea şi moartea unei subdiviziuni a anului (primăvara astronomică cuprinsă între echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară) cucul a devenit o pasăre oracol care îi urseşte omului, prin modul diferit de a cânta (locul, numărul de câte ori cântă, pe ce stă când cântă etc.), norocul, sănătatea, căsătoria, moartea.



25 iunie
TÂRGURILE DRĂGAICEI

Târgurile, bâlciurile şi iarmaroacele de Drăgaică erau prilejuri nimerite pentru negoţ, petreceri şi distracţii organizate în a doua jumătate a lunii iunie, în perioada solstiţiului de vară, când se celebra Drăgaica, zeiţa agrară, protectoare a holdelor semănate şi a femeilor măritate. Din manifestările cultice câmpeneşti la care participau locuitorii din aceeaşi zonă geografică, zilele Drăgaicei sau Sânzienele au devenit, de-a lungul timpului, renumite târguri, bâlciuri şi iarmaroace. Numele lor amintesc evoluţia istorică a scopului întrunirilor: prăznuirea divinităţii agrare (Drăgaica, Sânziana) ocazii de întâlnire şi cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei (Târgul de Fete de pe Găina) şi de vânzare a unor produse (Târgul Cireşelor din Blaj, Târgul Cepselor din Lăpuş). Spre deosebire de nedeile sau sântiliile carpatice care erau dedicate în luna iulie unui zeu solar şi pastoral târgurile Drăgaicei erau dedicate în luna iunie Marii Zeiţe neolitice, lunară şi agrară. Cele mai vestite târguri de Drăgaică sau de Sânziene se ţineau la Buzău, Focşani, Buda (judeţul Vrancea), Ipăteşti (judeţul Olt), Piteşti, Câmpulung Muscel, Cărbuneşti (judeţul Gorj), Broşteni (judeţul Mehedinţi), Giurgeni (judeţul Ialomiţa), Colentina (judeţul Ilfov), Blaj, Asuajul de sus (Mureş), Muntele Găina (Apuseni) şi altele.


26 iunie
CUNUNA DE SÂNZIENE

Coroana împletită din floarea de Sânziană (Drăgaică) şi din spice de grâu, reprezentare fitomorfă a zeiţei agrare, în dimineaţa zilei de Sânziene sau de Drăgaică (24 iunie) se numeşte Cununa de Sânziene. Aceasta este o efigie divină cu puteri miraculoase: purtată pe cap de o fecioară în ceremonialul numit Dansul Drăgaicei simbolizează zeiţa agrară; agăţată la fereastră, în stâlpii porţilor, în crucile din hotarşi din cimitir are funcţia apotropaică, de apărare a oamenilor, animalelor şi holdelor de stihiile naturii (grindină, furtună, vijelie, inundaţie); aruncată pe acoperişul casei sau al şurii indică, prin anume semne (dacă va cădea sau se va fixa pe acoperiş), dacă cel căruia i-a fost menită, sau cel care a confecţionat-o sau a azvârlit-o va trăi sau va muri, dacă fata se va căsători în cursul anului şi cum îi va fi ursitul (tânăr sau bătrân, frumos sau urât), dacă va fi sănătos sau bolnav, dacă va avea noroc sau pagubă în casă. Cununa de Sânziene care împodobeşte capul Drăgaicei în timpul dansului său nupţial are aceeaşi semnificaţie cu colacul din făină de grâu pus de naşă pe creştetul miresei în timpul colăcăriei (înainte de pornirea alaiului nunţii la biserică) şi cu cununile împărăteşti puse de preot pe capul mirilor în timpul cununiei creştine şi anume transferul fertilităţii , considerat un dar divin, de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan. Împletirea Cununii de Sânziene şi obiceiurile legate de acestea au fost atestate la românii de pretutindeni.


27 iunie
SPARTUL CĂLUŞULUI

Ultima secvenţă a ceremonialului Căluşarilor în care Căluşul este omorât, de obicei în acelaşi loc unde s-a născut (măgură, movilă, malul unei ape, poiană izolată în pădure), în Marţea Ciocului, poartă mai multe denumiri zonale: Îngroparea Căluşului, Frângerea Steagului, Dezlegarea Steagului, Veşnica Pomenire. Perioada cuprinsă între Strodul Rusaliilor, ziua când se naşte Căluşul, şi Marţea Ciocului, ziua când este înmormântat şi jelit de către căluşari, este un timp ritual egal cu o lună lunară sau cu a 13-a parte dintr-un an solar. Spre deosebire de Legatul Căluşului desfăşurat înainte de răsăritul soarelui, Spartul Căluşului este efectuat seara, după apusul soarelui. Divinitatea Căluş, substituită de recuzita rituală a Mutului (paloş, phalus din lemn), efigia (Steagul Căluşului) şi totemul acestuia (Ciocul Căluşului), este jertfit şi supus unui complicat ceremonial funerar, din care nu lipsesc actele şi dansurile rituale, gesturile şi formulele magice. Ceremonia funerară poate cuprinde: executarea unui dans complet însoţit, uneori, de doborârea unui căluşar sau chiar a Vătafului; “culcarea” steagului pe pământ şi săritul, ca peste cal, al căluşarilor; desfacerea Steagului, pe muteşte, de către Vătaf; frângerea prăjinii Steagului în atâtea bucăţi câţi căluşari au intrat în componenţa cetei; aruncarea pe pământ a bucăţilor rupte din Steag; datul pe apă sau înhumarea lor împreună, uneori, cu masca şi cu paloşul din lemn ale Mutului; săparea unei gropi orientată pe direcţia E-V sau N-S, înhumarea Ciocului, împărţirea căpăţânilor de usturoi care au fost legate în Steagul Căluşului. Ceremonialul ezoteric cu fuga rituală urmată, uneori, de ascunderea căluşarilor prin lanurile de grâu, regruparea lor la un semnal al Vătafului şi mimarea unui dialog din care rezultă, din întrebările şi răspunsurile care şi le pun unii altora, că vin de la târg, că au făcut negoţ, că s-au rătăcit şi nu ştiu unde sunt etc., ca şi cum “nici usturoi nu au mâncat şi nici nu le miroase gura”, expresie populară a cărei origine se pare a fi această probă rito-magică de păstrare a unui mare secret. Locul unde se Sparge Căluşul, în special gropapa unde se înmormântează Ciocul, devine un mormânt sacru. De aceea, el se alege de Vătaf acolo unde nu se ară, nu se sapă, nu se trece cu carul. După un an, Ciocul se deshumează; dacă pielea este putrezită, se îmbracă cu alta nouă, iar la trei ani, se confecţionează un Cioc nou, cel vechi rămânând pentru totdeauna înhumat.




28 iunie
MOŞII DE SÂNPETRU

Pomenile abundente date de pomană pentru spiritele morţilor în ziua de Sânpetru care sunt, în raport de profilul economic al zonei, fructe (mere văratice sau zarzăre), produse lactate (lapte, caş, brânză, urdă), miere de albine şi însoţite, fără excepţie, de lumânări, se numesc Moşii de Sânpetru. Ziua care precedea Sânpetrul prilejuia şi alte practici legate de cultul morţilor: bocitul morţilor în cimitire, tămâierea, curăţirea şi plantarea florilor pe morminte etc. (Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea, Bucovina).


29 iunie
SÂNPETRU DE VARĂ

Divinitatea care marchează în Calendarul popular miezul verii agrare şi perioada secerişului, Sânpetrul de Vară, a preluat data (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară, umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea unor decizii. În povestirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie tărăneşti; se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul; i se întâmplă lucruri hazlii pentru calitatea lui de “sfânt” ( i se fură caii sau boii chiar în vremea aratului, petrece şi joacă la cârciumă, are o drăguţă pescăriţă, se îmbată şi este bătut de oameni); intră slugă la Diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe Pământ şi altele. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin spectaculoasă etc. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut “sfânt” al Calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.


30 iunie
DATUL DE-A VERII ŞI VERIŞOARELE

Legământ juvenil, încheiat de puberi până la moarte, pe criterii de prietenie,sex, şi afinitate sufletească, sinonim cu Însurăţitul. Jurământul, care se desfăşoara în afara gospodăriei şi fără martori, era însoţit de un schimb de alimente (pâine, colac, fructe) şi, uneori, de vase de lut şi alte cadouri. Asocierile pe sexe, fetele separate de băieţi, după alt criteriu decât cel de rudenie ca de altfel şi intrarea ulterioară a tinerilor în instituţiile premaritale ale satului, cetele feciorilor şi şezătorile fetelor, prefaţau constituirea cuplurilor bisexuate şi întemeierea viitoarelor familii (Muscel, Dâmboviţa, Argeş).

2 comentarii:

vilo13 spunea...

Frumos. Informativ şi bine documentat.
Nu ştiam despre "Leuşteanul" şi despre cele legate de Sânpetru (Moşii de Sânpetru, respectiv Sânpetru de Vară).

Elena Cristina Dinca spunea...

Buna ziua!
DELOC POVESTI SAU LEGENDE... Acest articol este cat se poate de adevarat. De ce spun "deloc povesti sau legende" deoarece sunt una dintre persoanele care din fericire sau nefericire a trait experienta de a auzi si a simti IELELE. Nu fabulez cu absolut nimic: sunt nascuta pe data de 12.06.1982 atunci cand se sarbatoreau RUSALIILE (cine nu cunoaste detalii despre Rusalii se poate interesa pe net). De mica am avut experiente cidate, aparte cum vreti sa le numiti. Sunt o persoana pefect normala insa cred ca m-am nascut printre altele pentru a confirma omenirii ca aceste lucruri sunt cat se poate de adevarate. Daca se doreste va pot relata si unde anume am avut ocazia sa asist la aceasta experienta. Elena Cristina