joi, aprilie 30, 2009

Sarbatorile populare ale lunii Mai

Florar

Luna a treia în Calendarul roman şi a cincea în Calendarul Iulian şi Gregorian, cu început de an la 1 ianuarie indică, prin denumirile populare, timpul florilor (Florar, Florariu) şi exuberanţa vegetaţiei (Frunzar). Zicala populară “Mai e Rai” caracterizează cel mai propice timp pentru agricultură: suficien de călduros, precipitaţii abundente, lipsite de grindină şi piatră. Pe ogoare, în livezi, în grădini şi podgorii activitatea este în toi, iar turmele de oi, cirezile de vite şi prisăcile dau randament economic maxim. Sărbărtorile populare din luna mai, puţine cu dată fixă (Arminden, Constandinu Puilor şi Ioan Fierbe-Piatră) şi mai numeroase cu dată mobilă (pentru un an cu dată mobilă a Paştelui 1 Mai: Paşte, Paştele Blajinilor, Ropotitul Ţestelor, Mătcălăul, Joile Verzi, Todorusale) cuprindeau obiceiuri şi practici sezoniere specifice primăverii.


Arminden si Ziua pelinului 1 mai
Lioara 2 mai
Băutul Mărţişorului 3 mai
Căţeaua 4 mai
Fântâniţa 5 mai
Călcatul Ursului 6 mai
Duminica Tomii 7 mai
Paştele Blajinilor 8 mai
Blajinii 9 mai
Însurăţitul şi Înfârtăţitul 10 mai
Sulul 11 mai
Gherman 12 mai
Credinţe despre stele 13 mai
Mătcuţatul fetelor 14 mai
Ţestul 15 mai
Ropotitul Ţestelor 16 mai
Mesele zilei 17 mai
Joile oprite 18 mai
Astronomie populară 19 mai
Ospeţe funerare 20 mai
Constandinu puilor 21 mai
Ojină 22 mai
Marţolea 23 mai
Strat de Rusalii 24 mai
Jurământul Căluşarilor 25 mai
Bătaia rituală 26 mai
Credinţe despre apa Sâmbetei 27 mai
Femeia iertată 28 mai
Pâca 29 mai
Marţile oprite 30 mai
Conbiliţa Ciobanului 31 mai

1 mai

ARMINDEN

Ziua dedicată zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, viilor şi livezilor se numeşte Armindeni în Transilvania, Banat, Bucovina şi Moldova, unde este celebrat la 1 mai, şi Sângiorz în Muntenia şi Oltenia, unde este prăznuit la 23 aprilie. În Ţara Lăpuşului el este sărbătorit la Rusalii. Obiceiurile specifice acestei zile sunt: împodobirea cu ramură verde, substitut al zeului vegetaţiei, a stâlpilor porţilor şi caselor, a intrărilor în adăpoturile vitelor şi în alte anexe gospodăreşti pentru protecţia oamenilor şi animalelor de forţele distrugătoare ale spiritelor malefice; împlântarea în curte, în mijlocul satului, la stâna de oi, în ţarină, între hotare, a unei prăjini înalte cu ramuri verzi în vârf sau chiar a unui arbore întreg curăţat de crengi până spre vârf şi împodobit cu cununi de flori şi spice de grâu numit “Arminden”, “Măial”, “Pomul de Mai”; organizarea petrecerilor câmpeneşti, la iarbă verde, la pădure, la vii şi livezi, unde se mânca miel fript şi se bea vin roşu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea oamenilor şi a vitelor de boli, în special de ciumă, aşa cum rezultă dintr-o veche stigătură populară: “Frunză verde de pelin,/ Iată-ne la Armindeni,/ Beau mesenii şi mănâncă,/ Şi de ciumă nu li-e frică!”; rostogolirea (tăvălirea) prin iarbă, spălarea pe mâini şi pe faţă cu rouă; strigarea pe nume a strigoilor pentru a-i împiedica să fure mana vitelor cu lapte şi a holdelor semănate; purterea pelinului la pălărie, în sân, în buzunare, împodobirea ferestrelor şi icoanelor cu ramuri sau frunze de pelin; semănarea primelor cuiburi de fasole şi castraveţi. Local, Armindenul se considera început de vară şi limită calendaristică până cand se mai putea semăna porumbul. Obiceiul prinderii ramurii verzi sau împlântării Pomului de Mai a fost amalgamat cu tradiţia inspirată de reminescenta mitologica a arborelui cosmic, Bradul perpetuat in aproape fiecare sarbatoare, de-a lungul anului.

Dimineata oamenii se spala cu roua (de sanatate). Traditia spune ca acum se pun ramuri verzi la porti, pentru noroc si belsug; la casele cu fete se pun puieti de mesteceni in fata portii. Armindenul simbolizeaza vechiul zeu al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. Cu o zi inainte, se aduce din padure o ramura verde sau un pom curatat, iar de 1 Mai se pune in fata casei, unde se lasa pana la seceris, cand se pune in focul cu care se coace painea din graul cel nou. In aceasta dimineata se impodobesc cu ramuri verzi stalpii portilor si caselor, dar si intrarile in adaposturile vitelor, pentru ca oameni si animale, deopotriva, sa fie protejati de fortele distrugatoare ale spiritelor malefice.
Se spune ca in ajunul acestei zile, pentru ca viforul si grindina sa nu se abata asupra satului, femeile nu lucreaza nici in casa, nici pe camp. In satele din Banat, Armindenul se pune la casele oamenilor harnici si ale fetelor de maritat. Creanga verde o aseaza feciorii noaptea, fara sa fie vazuti. Cei la casa carora s-a pus Arminden trebuie sa ii caute pe feciorii care l-au pus si sa le dea de baut.


ZIUA PELINULUI

Pelinul, (Artemisia absinthium L.), plantă cu miros specific din familia Compositae, era considerat un antidot, cu puteri miraculoase, împotriva Ielelor şi relelor produse de acestea (“lovitul de Iele”, “luatul din Rusalii”). El devenea foarte îndrăgit la Armindeni şi Rusalii când se purta la pălărie, la brâu, în sân sau se punea pe mese şi în paturi pentru a alunga spiritele şi duhurile rele. Pentru protecţia magică a cetei de căluşari, pelinul se lega în vârful steagului căluşarilor şi se mesteca în gură în momentele cheie ale Căluşului: Legatul Căluşului, Doborârea Căluşarilor. În medicina populară pelinul, mai ales cel recoltat de Armindeni, era un leac apreciat pentru tratarea malariei, durerilor de stomac, umflăturilor, bolilor de ochi iar vinul amestecat cu pelin pentru “subţierea sângelui”.

2 mai

LIOARA

Dialogul purtat între membrele cetei feminine împărţită inegal, reprezentând “lumea de aici” şi “lumea de dincolo” , purtat pe mormintele din cimitire, prin care suratele trec simbolic “dintr-o parte” în “altă parte”, este menit să potolească dorul celor vii de cei morţi într-una din sărbătorile care urmează după deschiderea mormintelor la Joimari (Paşte, Duminica Tomii sau Paştele Morţilor, Rusalii). Ceremonialul se compune din două părţi:

-Împărţirea suratelor (fetelor) în două grupe inegale (5-6; 7-8; 9-10), reducţie a celor două lumi, şi trecerea lor dintr-o parte în altă parte, câte una, în ordinea precizată de textul rostit sau cântat de participante sub formă de dialog în vederea refacerii echilibrului;
-formarea perechilor, reprezentând sufletele celor vii şi ale celor morţi, care se ţin de mână, de o nuia, de o batistă sau feleguţă şi formarea “podului”, prin ridicarea braţelor pe sub care trec alegoric, din viaţă în moarte şi din moarte în viaţă celelalte perechi.
Ceremonialul începe în cimitir, pe morminte, motiv pentru care este numit şi “Jocul pe Morminte”, înconjoară biserica şi este continuat pe uliţele satului, peste câmpuri, spre satele învecinate prin antrenarea şi a altor persoane. Textul, rostit sau cântat pe o melodie caracteristică folclorului copiilor sau specifică numai Lioarei, are versuri penta- şi hexasilabice, caracteristice poeziei de ritual şi, ca urmare, de mare vechime. Melodia este considerată de etnomuzicologi un gen muzical aparte, bine închegat şi sensibil diferenţiat de alte categorii de texte folclorice. Surata moartă, plecată în lumea cealaltă, poartă numele unei flori de primăvară (lioară, liliuţă, milioară, vioreaua). Dansurile rituale executate la Paşte, Duminica Tomii şi Rusalii poartă diferite nume (Lioara, Gardul, Moara, Mioara, Luminioara, Încâlcita, Jocul felegii şi altele) şi este atestat în Bihor, iar ca joc al copiilor în majoritatea judeţelor României:

La noi mai puţine-Poftiţi şi v-alegeţi-
Şi la voi mai multe-Care cum vă place!
Dorul Mărioarelor,-Nouă ne mai place
Surioarelor! Pe Mariana-ncoace!


3 mai

BĂUTUL MĂRŢIŞORULUI

Petrecerea câmpenească la Armindeni (1 mai) sau într-o duminică apropiată ocazionată de scoaterea mărţişorului legat la mână sau agăţat în piept la 1 martie. La ospăţul organizat în pădure, vii sau livezi şi la care participă rude sau prieteni, tineri şi bătrâni, se mănâncă miel fript şi se bea vin pelin pentru înnoirea sângelui (Bacău, Neamţ).

4 mai

CĂŢEAUA

Joc ritual al Junilor Braşoveni, care se desfăşura în întuneric, în noaptea de joi spre vineri din Săptămâna Junilor. La comada vătafului, junii se dezbracă în grabă până la brâu. Feciorul care întârzia era lovit cu curelele pantalonilor de ceilalţi membrii ai cetei. Urmau apoi mişcări tumultuoase şi ameţitoare în jurul unui loc central (Scheii Braşovului). Acest ciudat joc a fost consemnat şi în ceremonialul nupţial unde era executat de feciori pe furiş, la Masa mare, în timpul nopţii (Moldova). Numele de “Căţeaua” este purtat şi de un act de iniţiere agrară a tinerilor în nopţile de Crăciun sau de Anul Nou. Participanţii, aşezaţi în linie dreaptă, unul în spatele celuilalt, executau diferite mişcări, intercalate cu sărituri, şsi răspundeau pe rând, în ritmul muzicii, la întrebările puse de primul dansator pe probleme de agricultură (Bucovina).

5 mai

FÂNTÂNIŢA

Ziua de vineri din prima săptămână de după Paşte este rezervată căutării izvoarelor de apă, construirii şi curăţirii fântânilor din moşia satului. Se credea că izvoarele şi fântânile amenajate în această zi vor avea apă abundentă şi nu vor seca în verile secetoase (Moldova).

6 mai

CĂLCATUL URSULUI

Practică terapeutică care constă în masarea spatelui bărbaţilor prin călcarea lor de urs la începutul Anului Pastoral (aprilie-mai). Ţiganii ursari mergeau prin sate, cu ursul legat în lanţ şi colindau din casă în casă. După un joc în bătătura casei executat în ritmul tobei şi strigăturilor (“Joacă bine Moş Martine/ Că-ţi dau pâine şi măsline!”), bărbatul, în mod obligatoriu capul familiei, colindate, se culca pe burtă pentru a fi călcat de urs pe spate. La comenzile ursarului, ursul se lăsa mai greu sau mai uşor, se aşeza în şezut pe “pacient” etc. Bărbaţii călcaţi de urs aveau convingerea că devin mai puternici şi că sunt feriţi de dureri de şale de-a lungul anului. Cu acest prilej femeile smulgeau, dacă puteau, fire de păr din blana ursului pentru afumarea copiilor bolnavi de sperietură. Obiceiul, practicat în sudul României până în anii ’70, a fost preluat de la români de către ţigani, care l-au transformat într-o sursă de câştig.

7 mai

DUMINICA TOMII

Decalata din cauza datei nestatornice a Pastelui crestin. Nu are legatura cu panteonul sau sistemul de credinte, traditii si valori pagane.

8 mai

PAŞTELE BLAJINILOR

Acelasi decalaj din motivelele prezentate mai sus. Sărbătoarea populară cu dată mobilă, numită şi Paştele sau Lunea Morţilor este dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată ,la vărsarea apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Pastele de către oamenii de aici care pun pe apele curgătoare cojile de ouă sparte înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouîn tara lor îndepartată, în general după o săptămână de opt zile , se serbează separat, “aici” şi “acolo”, Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor. În această zi , credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, se întind mese festive(rituale) în cimitir, lângă biserică, sau în câmp, la iarbă verde . “Acolo”, după un an de post şi izolare , bărbaţii (blajinii) se întâlnesc cu femeile (blajinele) pentru procreare , se ospatează cu resturile de alimente trimise pe apă , căzute pe pământşi în iarbă , sau date de pomană de rudele lor de “aici” . Astfel , oamenii îşi imaginau că pot petrece Paştele împreună cu moşii şi strămoşii “aici” , prin venirea spiritelor morţilor când se deschid mormintele şi cerurile la Joimari sau separat , fiecare din lumea din care face parte , oamenii “aici” şi blajini “acolo” , dar cu alimente şi băutură expediate prin diferite tehnici de rudele de “aici” (Moldova , Bucovina , Dobrogea , Maramureş , Bistriţa-Năsăud , Banat).


9 mai

BLAJINII

Blajinii sunt reprezentări mitice ale oamenilor primordiali , ale moşilor şi stramoşilor, celebraţi primăvara , la Paştele Blajinilor, de obicei în ziua de luni după Duminica Tomii. Ei ar trăi la hotarul dintre “lumea de aici” şi “lumea de dincolo” , pe malurile Apei Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului. Deşi duc o viaţă austeră, cu posturi severe, ei nu ştiu să ţină evideţa sărbătorilor şi să calculeze data Paştelui (Normal, nu au nimic in comun cu crestinismul). Ca înfaţisare, ar fi oameni de statură mică, umblă goi şi au corpul acoperit cu păr. Băieţii sunt crescuţi de mamele blajine pană când aceştia pot să meargă şi să se hrănească singuri, după care trăiesc, în izolare şi asceză, împreună cu bărbaţii. (Moldova , Bucovina , Dobrogea , Maramureş , Bistriţa-Năsăud).

ROPOTINUL ŢESTELOR

Una din sărbătorile importante ale femeilor este marţea atreia după Paştelor, numită Ropotinul Ţestelor şi dedicată confecţionării ţestelor pentru coacerea pâinii, turtei şi mălaiului de-a lungul unui an. Femeile, adunate mai multe laolaltă, pe părţi de sat sau pe neamuri, frământau lutul, îl înmuiau cu apă şi îl amestecau cu pleavă, îl modelau sub forma unui clopot sau platoşă mai bombată. După zvântarea ţestelor la soare, femeile le netezeau lipindu-le cu lut fin pentru a nu se crăpa la temperaturi înalte, le împodobeau cu ramuri verzi şi flori de cămp, le aşezau pe foi de lipansă se usuce la dogoarea Soarelui. În această zi femeile confecţionau din lut şi capacele cu care astupau gura sobelor şi cuptoarelor de copt pâine. După terminarea lucrului femeile petreceau, cu mâncare şi băutură, fără să neglijeze stropitul ţestelor cu vin. Ropotinul Ţestelor era ziua când femeile credeau că au dreptul să se poarte mai aspru cu bărbaţii. Tehnica primitivă a prelucrării lutului cu mâna, numai într-o anumită zi a anului, în exclusivitate de femei, obiceiurile şi credinţele legate de confecţionarea şi apoi de folosirea ţestului etc. sunt reminescenţe ale neoliticului ceramic şi agricol când dreptul de a prelucra şi modela lutul aparţinea în exclusivitate femeii (Oltenia , Muntenia , Dobrogea).

10 mai

ÎSURĂŢITUL ŞI ÎNFÂRTĂŢITUL

Legământ juvenil legat până la moarte de puberi (9-14 ani), pe criterii de prietenie, sex şi afinitate sufletească la Sântoader, Moşii de Vară, Mătcălău sau în altăzi de primăvară sau vară.Ceremonia, care are o bogată sinonimie zonală (Prinsul Verilor şi Văruţelor, Datul de-a Verişoarele, Însoţirea, Măţcuţatul Fetelor, Mătcălau şi altele), se desfăşoară cu sau fără martori, în câmp, în cimitir, în casă, în jurul unui brad împodobit, în grădină, în jurul unui pom care înforeşte şi rodeşte, pe grupe mici, de doi copii (două fetiţe sau doi băieţi), sau pe grupe mari, de 10-20 de copii, fete şi băieti laolaltă. Legământul cuprinde mai multe momente rituale şi ceremoniale: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţisarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale (colaci, grâu fiert), joaca sau zbenguiala copiilor. Ceremonia se repetă, în unele zone etnografice, anual, la aceiaşi dată, până la intrarea în joc (horă) a fetelor şi a băieţilor. Persoanele legate veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc. se întâlneau anual, după căsătorie, de obicei la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului copii şi apoi oamenii, tineri şi bătrâni, îşi spun, până la moarte, surată, vere, fârtate, şoală (verişoară) şi se comportă unul fată de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiesc în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşesc tainele, nu se căsătoresc cu sora sau fratele suratei sau fârtatelui, se ajută şi se apără reciproc până la sacrificiul suprem etc. La moartea suratei sau fârtatelui, sora sau fratele de legământ purta doliu şi local, împlinea un ritual de dezlegare. Obiceiul este atestat, cu variante şi diferenţieri zonale, la românii de pretutindeni.

11 mai

SULUL

Zeul vegetaţiei substituit de un butuc de lemn împodobit ca un om, care fertilizează în prima joi după Paşte (din nou, aceeasi decalare) lanurile de grâu, se numeşte Sulul. Ceata de fete confecţiona din sulul războiului de ţesut, o păpuşă cu cap, gură, ochi şi mâini, o îmbrăca în haine frumoase, îi punea floare la ureche etc. În după-amiaza zilei de miercuri din Săptămâna Luminată, Sulul era condus în câmp, la lanurile de grâu, pe o melodie tânguitoare, asemănătoare Caloianului şi bocetele de înmormântare, care-l prezenta în dublă ipostază, a bătrâneţii şi tinereţii: “Sulule, bătrânule, /Şi nepetrecutule, /Şi neîmbobocitule! / Sulule, tinerelule, /Şi nepetrecutule, /Şi neîmbobocitule!”. Acolo în câmp, “zeul” fertiliza holdele: era culcat peste lanul de grâu, era băgat pe sub grâul verde, se rupeau fire de grâu şi i se băgau prin buzunare, era jucat apoi adus acasă. A doua zi, dimineata, se mergea din nou în procesiune în câmp, dar şi în pădure unde se zăboveşte mai mult. Fetele se întorc în sat, împreună cu Sulul, pe la prânzului, unde sunt asteptate cu “pomana Sulului”, masă comună, cu mâncare gătită pentru toate participantele. În final, Sulul este stricat, adică este dezbrăcat de haine (satele de pe valea Mostiştei, jud. Călăraşi). La românii din Transnistria este atestată ca sărbătoare câmpenească numită Sulica, iar substantivul feminin de la sul, sula, denumeşte o unealtă a meşteşugarilor (cizmari, cojocari), devenită un simbol al virilităţii.


12 mai

GHERMAN

Ziua de 12 mai este dedicată unei reprezentări mitice , răspunzătoare de sănătatea vitelor şi belşugul holdelor , care a preluat numele Sfântului Gherman , patriarhul Constantinopolului din Calendarul ortodox, din motive vadite, tocmai pentru a acoperi si a anula caracterul precrestin, traditional al acestei sarbatori. (Banat , Haţeg).

13 mai

CREDINŢE DESPRE STELE

Puzderia stelelor de pe cer ar reprezenta numărul oamenilor care s-ar fi născut după Adam.După alte credinţe, stelele se nasc şi mor o dată cu oamenii cărora le sunt dedicate. Ca urmare, stelele şi oamenii formează două lumi egale ca număr de“înlocuitori”, una pe Cer, alta pe Pământ. Conform unei legende, sunt turma de oi supravegheată de Lună. Ele ar fi lumânări sau făclii aprinse, lipite de cer sau de un policandru uriaş, făcute de Dumnezeu din foc sau din pietre preţioase pentru a lumina noaptea şi a le indica oamenilor timpul şi drumul de mers. Unele stau pe loc, altele se învârt în jurul altora sau joacă în nopţile cu ger puternic. Pornind de la credinţa că fiecare om are o stea proprie care îl călăuzeşte de-a lungulo vieţii, se făceau vrăji cu steaua bolnavului pentru însănătoşire şi cu steaua fetei necăsătorite pentru aflarea ursitului etc.

14 mai

MĂTCUŢATUL FETELOR

Legământul juvenil până la moarte între fete, sinonim cu Însurăţitul şi Înfârtăţitul, Datul de-a Verii şi Verişoarele, Însotirea, este numit în Banat Mătcuţatul Fetelor. Ceremonia se desfăşoară în casă, în jurul unei mese, sau în grădină, în jurul unui pom fructifer, de obicei un măr înflorit. În cazul în care legământul se face în casă, acesta se compune din următoarele secvenţe: înţelegerea dintre fetele care doresc să se prindă mătcuţe sau surate, prepararea unei turte din făină de grâu de către o femeie iertată sau o fată curată; alegerea unei gazde care oficiază şi legământul; aşezarea fetelor în jurul mesei împodobite cu turta coaptă şi presărată cu sare; decuparea unei cruci din turtă şi inmuierea ei cu atâtea picături de vin câte fete se prind Mătcuţe sau Surate; tăierea şi împărţirea crucii înmuiate în vin cu un ban de argint, în atâtea bucăţi, câte fete se prind surate; mestecarea şi înghiţirea turtei sacre primită după tăierea ei cu moneda de argint; invocarea solemnăa zeului: “Mătcălău , Mătcălău! /Roagă-te lui Dumnezeu /Să ne ferească de rău /Că şi noi cât vom trăi /În tot anul te-om cinsti /Te-om cinsti cu chiţi de flori /L-aste mândre sărbători! /Te-om cinsti şi pomeni /Cum Mătcuţe ne-om numi /Până-n lume vom trăi!”. Ceremonia se incheie, după îmbrăţişarea şi sărutarea suratelor, cu un ospăţ la care participă părinţii şi rudele lor apropiate. Banul de argint este tăiat în atâtea bucăţi câte fete sau legat mătcuţe. Bucata primită de o surată este păstrată cu mare grijă întrucât la înmormantare i se va pune în san pentru a fi recunoscută de celelalte surate pe “lumea de dincolo”. În timpul vieţi suratelese vizitează, an de an, la Mătcălău, cu care prilej îşi aduc daruri şi buchete de mătcuţe (flori de primăvară). Local, în ziua de Mătcălău, se înfârtăţeau, după un scenariu asemănător, şi feciorii (Banat).

16 mai

ŢESTUL

Cuptor preistoric pentru coacerea pâiniişi turtei sacre, modelat din lut de femei în ziua de Ropotin (Râmotin, Rămotin, Cerină), în marţea a treia după Paşte. Prelucrarea şi modelarea lutului se făcea numai de femeile căsătorite adunate mai multe laolaltă, pe părţi de sat sau pe neamuri. Întrucât această activitate era interzisă în alte zile ale anului, iar cuptorul mobil din lut se putea sparge sau crăpa, fiecare femeie îşi modela două sau mai multe ţeste. Pentru cei vechi, ţestul forma laolaltă cu vatra pe care se aşeza, o pereche divină: Zeiţa Mamă, Pământul, simbolizată de vatra focului, şi Zeul Tată, Soarele, simbolizat de ţestul semisferic încins de foc. Împreună zămisleau pâinea sacră.

17 mai

MESELE ZILEI

Momente ritmice de întrerupere a activităţilor economice, determinate de înălţimea Soarelui pe bolta cerească şi de fiziologia umană, pentru alimentaţie şi uneori pentru odihnă şi relaxare. Mesele zilei împart ziua de muncă a ţăranului în trei părţi inegale: prânzul, amiaza şi cina. La ziua de vară se adaugă încă o masă, cina mică sau chindia.

18 mai

JOILE OPRITE

Ciclul de 9 joi, cuprinse între Paşte şi săptămâna a doua după Rusalii, când erau interzise anumite activităţi casnice, agrare, pastorale etc., este numit Joile Oprite. La începutul secolului al XX-lea se ţinea, însă, un număr variabil de joi: 3 şi multiplul lui 3, 9 în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina, 7 în Muntenia centrală şi, mai rar, 1, 2 sau 4. Joile Oprite, numite Joile Verzi In sudul ţării şi Joile Pomenite în est, erau potrivnice omului: aduceau ploile însoţite de grindină şi piatră, furtunile şi vânturile puternice, trăsnetele şi incendiile provocate de acestea, brumele şi ingheţurile târzii etc. În speranţa că ele vor fi îmbunate şi transformate din forţe malefice în forţe benefice. Calendarul popular a instituit unele interdicţi de muncă, de unde şi numele lor de Joi Oprite.

19 mai

ASTRONOMIA POPULARĂ

Capitolul ştiinţei populare care cuprinde observaţii şi reprezentări despre aştri, obţinute pe cale empirică şi transmise pe canale folclorice, este numit de etnologi Astronomie populară. Reglementarea vieţii sociale s-a efectuat prin observarea fenomenelor repetabile aflate în continuă mişcare pe Cer (răsăritul şi apusul Soarelui, fazele de evoluţie ale Lunii, echinocţiile şi solstiţiile) şi pe Pământ (succesiunea sezoanelor friguroase sau călduroase, ploioase sau secetoase, ciclurile vegetale şi de reproducereale animalelor etc.). Cunoştinţele astronomie populară, izvorâte din nevoi practice de orientare în timp şi spaţiu, de planificare a activităţilor umane pe anotimpuri, luni, săptămâni şi zile au format un sistem eficient de cronometrie care astat la baza inventării Calendarului popular, creaţie de excepţie a românilor.

21 mai

CONSTANDINU PUILOR

În ziua de celebrare a Sfinţilor Constantin şi Elena în calendarul popular apare o să sărbătoare dedicată păsărilor de pădure numită Constantin Graur sau Constandinu Puilor. Ca si in alte cazuri, acesta era sarbatoarea initiala inlocuita de crestinism cu altceva. În această zi păsările, după ce li s-au dezlegat glasul la Vlasie, s-au împerecheat şi şi-au constuit cuiburile la Dragobete, îşi învaţă puii să zboare. Pentru preîntâmpinare distrugerilor holdelor şi strugurilor de către păsările cerului, în special de grauri, mulţi agricultori şi podgoreni, nu lucrau în ziua dedicată acestora. În sudul României ziua de Constandinu Puilor era considerată limită calendaristică pentru semănatul porumbului, ovăzului şi meiului.

22 mai

OJINĂ

Reperul pentru apreciera timpului diurn situat între amiază şi apusul soarelui, între orele 14-16, sinonim cu chindia, se numeşte, în Transilnania, ojină.

23 mai

MARŢOLEA

Reprezentarea mitică feminină, personificare a zile de marţi, este Marţolea. Aceasta era imaginată ca o femeie bătrână “cu putere diavolească”, sau ca o “femeie-strigoi” cu locuinţa în păduri, codrii pustii şi în văzduhuri. Umblă prin sate în noaptea de marţi spre miercuri, din care cauză se numeşte şi Sfanta Miercuri, pentru a surprinde femeile lucrând. Dacă nu găseşte uşa deschisă, intră în casă folosindu-se de diferite şiretlicuri. Prin contaminarea cu Joimăriţa foloseşte diferite metode de tortură pentru pedepsirea femeilor. A fost atestată sub denumirea de Marţolea sau Marţi Seara în Transilvania şi Banat. Apare, sporadic, şi în Muntenia (Muscel, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Brăila), în Dobrogea (Constanţa) şi Moldova (Neamţ, Tecuci, Covurlui, Botoşani), dar numai în zonele de contact cu Transilvania şi de-a lungul unor vechi drumuri pastorale frecventate de oierii ardeleni.

24 mai

STRAT DE RUSALII

Ziua de naştere a Căluşului, zeu protector al cailor şi sezonului călduros al anului, celebrată în miercurea a patra după Paşte, la Legatul Căluşului, senumeşte Strat de Rusalii, Strodul Rusaliilor sau Todorusale. În aceasta zi s-ar întâlni Caii lui Sântoader, flăcăi voinici pentru a petrece cu Rusaliile sau Ielele, fecioare frumoase (Muntenia, Oltenia).


25 mai

JURĂMÂNTUL CĂLUŞARILOR

Legământul cetei ierarhizate de Căluşari (Vătaf , ajutor de Vătaf , Căluşari) faţă de zeul cabalin substituit de Mut, Ciocul şi Steagul Căluşului, desfăşurat la Strodul Rusaliilor sau, înainte de pornirea Căluşului, în Sâmbăta Rusaliilor sau în Duminica Mare, este numit jurământ. Ceremonia, desfăşurată într-un cadru ezoteric şi în condiţii solemne, în faţa Mutului şi sub conducerea Vătafului, poate fi de două tipuri: jurământul noilor căluşari care se angajează că vor intra în ceată şi vor juca Căluşul un număr fix de ani (3-5-7-9), când poate părăsi ceata sau, dacă doreşte să mai joace, reînoieşte legământul; jurământul anualal căluşarilor că vor respecta Legea Căluşului. Mutul, care întruchipează divinitatea cea mare, primeşte şi nu depune jurământ. Foarte rar în unele cete, Mutul jură că nu va vorbi pe perioada cat se va juca Căluşul. În timp ce căluşarii repetă jurământul după Vătaf, pe uscat sau cu picioarele în apa unui lac sau râu, ţin mâna pe Ciocul Căluşului în timpul jocului, pe Steagul Căluşului sau îşi ating mâinile pe sub nivelul apei. Uneori, şi dezlegarea de jurământ se efectueaza, înainte de Spargerea Căluşului, printr-un alt jurământ, că au respectat Legea Căluşului în timpul jocului. Formule obişnuite de jurământ: “Jur cu Zău, pe sufletul moşilor mei, pe caii şi vitele mele, să respect Căluşul Şi legea lui până la dezlegarea Steagului!”; “Jur că voi sluji Căluşul în credinţă, cinste, supunere şi-n frica lui Dumnezeu!”; “Jur în frica lui Dumnezeu că voi asculta întru totul de Vătaf , mă voi supune la tot ce mi se va cere şi nu voi ascunde nimic de ceilalţi!”; “Jurăm pe Zău, că am respectat Căluşul aşa cum îi este legea!” şi altele. Legământul între Căluşari şi Vătaf, pe de o parte, între ceata de Căluşari şi divinitatea Căluş, al cărui rol îl joacă Mutul, pe de altă parte, a fost atestat, pretutindeni unde s-a jucat Căluşul. În forme evoluate, el este depus şi astăzi în cetele de Căluşari din Oltenia şi Muntenia de sud-vest.

26 mai

BĂTAIA RITUALĂ

Practica magică menită să aduca sanatate, sa alunge spiritele malefice, sa fertilizeze timpul si spatiul, sa exprime prietenia, atasamentul si solidaritatea dintre oameni ( batutul pe umar) etc. este numita bataie rituala. Aceasta apare in zilele de Anul Nou (Sorcova), Macinici (batutul pamantului cu betele sau maiurile), Lasatul Secului de Paste (bataia cucilor cu opinca , baterea alvitei, tarbacul cainilor), Ziua Crucii (batutul nucilor pentru a face rod si anul viitor), Craciun (bataia sau scormonitul colindatorilor cu betele in foc) etc. Bataia rituala este si secventa cheie a oricarui scenariu de intemeiere a adapostului (casa, satul, mormantul) , cunoscuta si sub numele de “batutul parului” sau “stalpului”, si care isi are originea in instinctul innascut de intemeiere a “carei copilului” prin actul nuptial. Obiceiul se mai regaseste in zilele noastre, chiar foarte mediatizat, la Ruginoasa, Judetul Iasi.

27 mai

CREDINŢE DESPRE APA SÂMBETEI

“Pe dinaintea imparatiei Sambetei, trece un rau mare, numit apa Sambetei. Pe malurile ei traiesc rugmanii, oameni ca noi romanii, dar mici la faptura si putintei la minte. Sunt si ei crestini, dar n-au invatatura crestineasca de la Hristos, ci de la fiul oii, precum crestinii de la fiul Mariei.
Tin si ei Pastele si Craciunul , dar precum sunt asa despartiti de lume, nu stiu cand e Craciunul, nici cand e Pastele. Si numai noi de aici le dam de veste , cand au sa tie rugmanii sarbatorile. Ca la Craciun azvarlim coji de nuci pe rauri, ca sa le duca raurile pana la apa Sambetei si sa stie rugmanii ca la noi e Craciunul sa-l tie si ei. Si tot asa stiu ca la noi sunt Pastele, dupa cojile de oua rosii, pe care le azvarlim noi in rauri, ca sa mearga la ei. Se spune ca apa asta a Sambetei ocoleste de trei ori pamantul, ca un sarpe facut de trei ori colac, dupa care intra in pamant si merge pana in Iad si duce acolo sufletele pacatosilor. Asa e scris, ca sufletele pacatosilor sa s-adune pe fata apelor, iar apele sa le duca spre apa Sambetei. Si de aceea e bine sa faci cruce si sa sufli peste apa din rauri, cand te scalzi si peste apa din donita si sa versi putin din ea inainte sa bei, ca sa fuga si sa se scurga sufletele pacatosilor care s-au adunat pe fata apei”.

28 mai

FEMEIA IERTATĂ

Persoana in varsta, de obicei necasatorita sau vaduva ajunsa la menopauza care oficiaza, la limita de demarcatie dintre sacrusi profan, numeroase acte rituale in satul traditional se numeste femeie iertata (de pacate). Aceasta este, de obicei, buna cunoscatoare a obiceiurulor, a traditiilor si regulilor stricte la prepararea alimentelor rituale (colaci, prescura, pasca, macinici, coliva etc.), a plantelor de leac, a vrajilor si descantecelor”.

29 mai

PÂCA

Reprezentarea mitica populara care trebuia pomenita “de tot omul care pipa” sau fumeaza se numea, in Tansilvania, Paca sau Pafa si era asociata, de obicei, cu Mama Dracului.

30 mai

MARŢILE OPRITE

Ciclurile de trei zile (Valcea, Arges, Buzau, Olt, Teleorman, Constanta), de sase zile (unele sate din Dobrogea) si de noua (nord-estul Munteniei, centrul si nordul Moldovei) formate din zilele de marti din saptamanile de dupa Paste se numesc Martile Oprite. Aceste zile erau cinstite prin diferite interdictii de munca pentru sanatatea oamenilor, prosperitatea turmelor de vite, ferirea semanaturilor, viilor si livezilor de furtuni, brume, grindina si ingheturi tarzii.

31 mai

COBILIŢA CIOBANULUI

Numele popular al constelatiei Lira, Cobolita Ciobanului, exprima, ca de altfel si numele altor stele si constelatii, importanta de altadata a economiei pastorale si bogate cunostinte de astronomie. Cobilita Ciobanului rasare si apune in acelasi timp cu o alta constelatie pastorala, Ciobanul cu Oile (Prahova, Neamt).

Bibliografie: Ghinoiu Ion - "Comoara satelor: calendar popular"

2 comentarii:

FaithlessFairy spunea...

super true postarea asta! imi place tare faptul ca reuneste traditiile din toate regiunile tarii, nu prea am gasit nicaieri un calendar care sa cuprinda tot.
eu una iti multumesc pentru efortul de a-l impartasi.
mai aveam ceva de scris dar is cam ametita acuma. revin.

Mădălina Möwis spunea...

Fain :)
Ce-ai zice de-o colaborare in proiectul "Spiritualitate daco-romaneasca"? :)

http://spiritualitatedacoromaneasca.wordpress.com/

Ar trebui doar sa iti faci un cont pe wordpress... si sa scrii din cand in cand cate un articol tematic :)

Ce parere ai? :)