duminică, octombrie 26, 2008

Glasul pamantului

Cand unii isi doresc din tot sufletul sa aiba oportunitatea de a pleca din Romania sau viseaza cu gandul la rude imaginare sau prieteni fictivi care o sa ii cheme prin tari cu un climat social tropical, iaca, eu nu vreau sa plec.
As putea pleca in orice zi, undeva in vest. Oferte sunt, chiar foarte apetisante.
Nu sunt pregatit sa renunt la tot ce am aici, fiindca aici, intr-adevar am totul.
Chiar daca traiesc, alaturi de majoritatea celorlalti, la un nivel mediocru, sufletu-mi se desfata de bucuriile traiului pe asta glie.
Suna paradoxal dar ma hranesc cu seva pamanturilor astea milenare. Nu vreau sa sune a diletantism sau a fals patriotism dar imi iubesc tara si traditiile ei, lasate de stramosi si nu vreau sa plec. Punct! Prefer sa raman aici, pe metereze, sa ma bat cu caii verzi de pe pereti si cu morile de vant decat sa huzuresc intr-o plictiseala occidentala mancand "junk food".

Astazi ma uitam pe site-ul unui prieten si am descoperit o colectie de poezii deosebite care e imposibil sa nu atinga sufletul unui roman.
O sa reproduc doua din aceste poezii aici, sperand ca o sa fie din ce in ce mai multi ochi care o sa le vada.

Stiu ca multa lume il contesta pe omul Adrian Paunescu dar eu ma inclin in fatza poetului Adrian Paunescu. Oricum, poetul nu ar fi existat fara omul matca.
Si iaca si viersul acestuia:


Din nou, Dacii liberi

Noi n-am avut nevoie
Sa luam adeverinte
Ca vietuim acasa,
In patrie la noi,
Am fost si vom ramine
De-a pururi dacii liberi
Si iubitori de pace,
Si vrednici de razboi.

La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Si stelele din ceruri
Din singe ni se rup.
Nu ne-au invins romanii
Si-am ris de toti barbarii
Strigind la ei cu steagul
Facut din cap de lup.

Aceasta dam de stire,
De sub pamintul nostru,
Urmasilor in care
Reinviem acum.
Femeile iubindu-si
Sa nasca dacii liberi
Spre razbunarea noastra
Pe cel din urma drum.

Numiti si tara noastra
Cu numele ei dacic
Iubiti pe nou venitii
Dupa atitia ani,
Dar vesnic tineti minte
Ca peste dacii liberi
Au tot calcat invazii
Si altfel de romani.

Noi am ramas in glie
Si devenim padure,
Si devenim recolte,
Sa va hranim pe voi,
Si temelia tarii
S-o intarim cu oase
Si iubitori de pace,
Si vrednici de razboi.

Cu tot ce nazareste
Din firea noastra veche,
Dam Romelor de stire,
Prin ierburi murmurind,
Ca numai oboseala
Ne-a asezat sub scoarta,
Dar daca e nevoie
Ne vom scula oricand.



In continuare, un crampei din frumosul artei lui George Cosbuc:


Decebal către popor

Viata asta-i bun pierdut
Cand n-o traiesti cum ai fi vrut.
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug in gatul tau:
E rau destul ca ne-am nascut,
Mai vrem si-al doilea rau?

Din zei de-am fi scoboratori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos ingarbovit;
Dar nu-i totuna leu sa mori
Ori caine inlantuit.

Cei ce se lupta murmurand,
De s-ar lupta si-n primul rand,
Ei tot atat de buni ne par
Ca orisicare las fugar!
Murmurul, azi si orisicand,
E planset in zadar!

Iar a tacea si lasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa rada! Bunii rad si cad!
Sa radem, dar, viteaz rasad,
Sa fie-un hohotit si-un chin
Din ceruri pana-n iad!

De-ar curge sangele parau,
Nebiruit e bratul tau
Cand mortii-n fata nu tresari!
Si insuti tie-un zeu iti pari
Cand razi de ce se tem mai rau
Dusmanii tai cei tari.

Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfant,
Zamolxe, c-un intreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Si nu le-am da nici lor pamant
Caci ei au cerul lor!

Si-acum, barbati, un fier si-un scut!
E rau destul ca ne-am nascut:
Dar cui i-e frica de razboi
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vanzator vandut
Sa iasa dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurand le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-zei! Dar va ganditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii langa noi!



Sincer sa fiu, m-au napadit lacrimile lecturand si simtind aceste versuri. Daca tu cititorule nu simti nimic si nici macar nu esti impresionat cat de putin de aste versuri inseamna ca esti vrednic de a pleca din Romania. Eu nu sunt!

3 comentarii:

vanzar spunea...

eu am fost plecat ... m am intors ...ce sa zic ...casa e acolo unde iti asezi capul ....cat despre patrioti si patriotism ....nu mai exista asa ceva ... daca te am jignit inseamna ca esti exceptia care confirma regula ...bafta si aaa felicitari pt blog ... tine o tot asa

Iarbă Prin Păr spunea...

E frumos si ai dreptate, avem o tara frumoasa

Anonim spunea...

mie mi se scoala parul pe mine cand citesc despre trecutul nostru, despre originea noastra ca neam, un popor bogat si foarte inzestrat (dacii) nici nu va puteti inchipui cat de inzestrat!!apoi cand sunt sus pe munte de pilda bucuria mea-i cu atat mai mare cu cat ma simt tot mai mult apartinand acestei tari ! Nu este o coincidenta stranie faptul ca simti cum toata fiinta ta recunoaste prin tremulul organelor ca te afli defapt acasa. Intr-adevar sentimentul ca apartii gliei strabune este cutremurator cum este constiinta ca esti urmasul unui neam de oameni darji.