Vremea recoltei

Acum 5 minute, un bun prieten de-al meu mi-a trimis niste poze. O s-o postez pe prima aici pentru a va ilustra cauza ce a declansat in mine urmatorul demers sau as putea sa ii spun si elucubratie, mai degraba...

Imi aduc aminte ca mai demult am scris cateva randuri care ar portretiza exact imaginea pe care o vedeti.

"Uite si un camp de cruci… A fost samanta buna… au rasarit multe. Curand vine vremea culesului. Care mai de care mai mandra, mai frumoasa, fiecare dupa ingrasamantul care il are sub ea."

Cuminti si tacute, reci si neclintite, de veghe sau adormite impreuna cu cel de sub ele, crucile sunt cartile de vizita a celor dusi, a celor apusi, dar rasariti in alte lumi, alte vieti , plecati in asteptarea altor cruci, mai devreme sau mai tarziu, la fel ca si acestea... cuminti, tacute, reci si neclintite.

Desertaciunea desertaciunilor, zice Ecclesiastul, desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni!

Nu sunt adeptul crestinismului, dar aceasta idee razbate dincolo de orice religie. Cat de nesemnificativ este acest univers material de care, din pacate ne atasam atat de mult si care ne face sa staruim in egosimul nostru haotic...

Parasim aceasta lume, la fel de tacuti ca si crucile noastre. Ce lasam in urma noastra? Doar o cruce. mai demult ma gandeam ca unii oameni traiesc si dupa moarte iar altii pier inainte de aceasta dar, cine moare inainte sa moara nu mai moare cand moare. Bineinteles ca ambele enunturi sunt adevarate dar in contexte total diferite.
Unii alearga dupa distinctii, merite si functii. Altii acumuleaza toate acestea intr-un plan interior. Oricum, oricat ai agonisi in acest plan intern, trebuie sa lasi ceva si in urma ta, in planul extern, social, in care te scalzi.

Eterna reintoarcere, Ouroborosul, Coincidentia Oppositorum, toate impletite in jurul Caduceului sacru al lui Hermes... Lumina si Intuneric imbinate spre a crea o singura cale ce ne conduce spre Etern.

Haideti sa nu lasam in urma noastra doar o cruce.